Filiala Judeţeană ALBA ,,GEMINA’’
În data de 20.09.2021 cu ocazia aniversării a 47 de ani de la darea în folosință a drumului Transfăgărășan, un grup de genisti, membrii ai filialei noastre, care au slujit patria sub drapel în R.52 Ge. participant la construcția Transfăgărășanului ,,Magistrala înălțimilor”‘ s-a deplasat în această zonă unde au depus coroane de flori la Monumentul „Poarta Geniștilor”, Monumentul „Poarta Intilnirii”, la plăcile comemorative „Stînca Lui Lazar”, „Curba lui Zavate”, Imnul Transfăgărășanului și locul unde o avalanșă a curmat viețile mai multor militari în termen. Din acest grup au făcut parte gl.bg.(rtr) Belci Ioan, col.(rtr) Candea Dan, col.(rtr) Neamțu Ovidiu, plt.adj.(rtr) Vince Dezso, plt.maj.(rtr) Bratu Constantin, Bianca Avădanei (fiica col.ing.(rtr) Avădanei Constantin). Activitatea a fost condusă de președintele Filialei, col(rtr) Panduru Nicolae.
Atașăm si Imnul TRANSFĂGĂRĂȘANULUI
Oricine-aţi fi, de pretutindeni, Veniţi în fiecare an, Ca să vedeţi minunea noastră, Veniţi pe Transfăgărăşan! El s-a născut din dor fierbinte Ce i-a unit pe fraţii-fraţi Să construiască noua cale Peste fruntarii de Carpaţi. Voinici de pe întinsul ţării S-au prins în bătălia grea Cu vitregiile naturii, Cu muntele ce nu ceda, Pe-acolo unde nici cu gândul N-ai fi trecut în veci de veci | Ei au trecut, sfidând chiar moartea Ca tu să poţi acum să treci În defileu, sub clar de lună, Se văd şi azi, trudind soldaţi, Rămaşi aşa, sculptaţi în stâncă, Cu stânca-n veci îngemănaţi. Nu s-au lăsat încă la vatră, Veghează-n posturile lor, Iar de-ar fi, la o comandă, Vor face alte trecători. De-aceea orişicine sunteţi, Veniţi în fiecare an, Veniţi cu toţi pe Via Sacra Veniţi pe Transfăgărăşan! |
Versurile sunt scrise de col. Ion Bratu, participant la această mega şi unică construcţie şi sunt încrustate întru nemurire, pe o placă de marmură pe Transfăgărăşan – la Bâlea Lac!
A consemnat Col.(rtr) Panduru Nicolae