Fililiala Județeană Teleorman ,,Gl. David Praporgescu”

PATRIE, ONOARE, DEMNITATE!

1 DECEMBRIE – ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

1 Decembrie 1918, a fost cel mai glorios și mai înălțător moment în întreaga istorie a României. 1 Decembrie, a fost fapta unei națiuni care și-a afirmat, cu o voință de neclintit, tăria și crezul său istoric.

În acea zi, o întreagă națiune s-a strâns la un loc, ca un singur om, și a spus: noi vrem Unirea! Simbolul unității românilor, 1 Decembrie este ziua în care aducem omagiul și recunoștința noastră tuturor celor care s-au jertfit pentru idealul de libertate al românilor și pentru ca noi să existăm pe aceste meleaguri, privind cu încredere spre viitor.

În acest sens, continuând tradiția acțiunilor patriotice și de suflet, un grup reprezentativ al rezerviștilor militari teleormăneni uniți și ai venerabililor veterani de război, am participat astăzi, cu plăcere, emoție și deosebită onoare, în Municipiul Alexandria unde am depus lumânări, candele și buchete de flori, la monumentele ridicate în cinstea și memoria eroilor alexăndreni și celor teleormăneni, căzuți în Primul Război Mondial.

Acestei inițiative i-au dat curs toate structurile asociative (din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională) reprezentând rezerviștii militari și veteranii de război din județul Teleorman, astfel:

– Lt.col.(r) BRÎNCOVEANU Ioan – președintele Fililiala Teleorman a C.M.R.R. ,,Gl. David Praporgescu”

– Col.(r) SANDU Liviu – Sorinel – președintele Fil.Jud.Teleorman a ANCMRR din MAI (și președinte al Fil. Jud. Teleorman-Nr.2 a S.C.M.D.)

– C-dor.(rtr) ȘTEFAN Marin – președintele Fil.Jud.Teleorman a A.N.V.R. (din MApN și MAI)

– Lt.col.(r) CUCU Florin – președintele Sucursala Teleorman a ACMRR din SRI

– Col.(r) COSTEA Tudor – președintele Fil.Jud.Teleorman-Nr.1 a S.C.M.D.

– Col.(r) ISPAS Nelu – președintele Fil.Jud.Teleorman a L.A.D.P.M.

Ulterior, am participat și la ceremonia militară și religioasă (organizată de către Instituția Prefectului Teleorman, Garnizoana Militară Alexandria și Episcopia Alexandriei și Teleormanului), desfășurată în Cimitirul Eroilor din Municipiul Alexandria, dând curs invitației Instituției Prefectului Jud. Teleorman. Au participat, din partea rezerviștilor militari teleormăneni uniți și a venerabililor veterani de război, cei trei președinți (lt.col.(r.) Brîncoveanu Ioan, col.(r.) Sandu Liviu-Sorinel, și cdor (r.) Ștefan Marin), au depus candele și buchete de flori.

GLORIE ETERNĂ EROILOR TELEORMĂNENI!

LA MULȚI ANI ROMÂNIA, LA MULȚI ANI ROMÂNI ORIUNDE VĂ AFLAȚI!

Previous Article
Next Article