Filiala municipală Câmpina

24 ianuarie 2022  Ziua Unirii Principatelor Române
          
Filiala municipală Câmpina a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Alexandru Ioan Cuza” a desfășurat, la sediul ei, o scurtă activitate de evocare a domnitorului Cuza.
          Colonelul în retragere Marian Dulă, președintele filialei municipale,  a făcut o scurtă introducere în care a subliniat că Asociația Națională a Rezerviștilor are ca patron spiritual pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Principatelor Unite. „Alexandru Ioan Cuza este pentru noi toţi şi va rămâne şi pentru generaţiile care vor veni, pilda cea mai înaltă de slujire a ţării sale. La cea de a III-a Conferinţă Naţională a ANCMRR, din anul 1997, s-a hotărât, ca cea mai importantă structură asociativă din România a cadrelor militare în rezervă şi în retragere provenite din activitate din Armata României, să poarte numele ALEXANDRU IOAN CUZA”.
         
Locotenent-comandorul în rezervă Constantin Gînjoaie a prezentat materialul „Alexandru Ioan Cuza în conștința românilor”. În cei șapte ani ai domniei lui Cuza, armata română a fost supusă unui intens proces de dezvoltare şi modernizare în toate compartimentele esenţiale ale acesteia.  „Numele lui Alexandru Ioan Cuza a intrat în legendă încă din timpul vieţii sale. Şi-a ocupat acolo locul firesc pentru toate faptele lui mari, pentru modestia şi omenia lui. Chipul său a fost zugrăvit de pictori şi sculptori, reprodus pe medalii şi emisiuni filatelice, pe bancnote, toţi căutând să permanentizeze faptele sale măreţe şi să înveţe din exemplul acestui adevărat  domn cetăţean”.
       
Un bust al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza este amplasat la intrarea în comuna Florești din județul Prahova, acolo unde în perioada mai-septembrie 1859 s-a desfășurat Tabăra Militară de la Florești.

Previous Article
Next Article