Filiala Județeană „ZIRIDAVA” Arad

„NU-I CORECT CA PENSIONARILOR MILITARI SĂ NU LI SE MĂREASCĂ PENSIILE” (Sergiu, Bîlcea, deputat P.N.L. de Arad)

   La inițiativa președintelui Filialei Județene „ZIRIDAVA” Arad a A.N.C.M.R.R., gl. mr.(r) Vasile-Ionel Heredea, în conformitate cu măsurile prin care conducerea centrală a A.N.C.M.R.R. și a celorlalte elemente care compun Forumul Structurilor Asociative din Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională luptă de mai bine de trei ani pentru apărarea drepturilor și demnității militarilor, luni, 25 ianuarie 2021 a avut loc la Cercul Militar Arad o întâlnire între deputatul arădean Sergiu Bîlcea și reprezentanții rezerviștilor militari din județ.

   Tematica abordată a fost amplă, deputatul – vicepreședinte al Grupului P.N.L. din Camera Deputaților și membru al Comisiei de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională a Camerei – făcând o „călătorie în viitor” cu trimitere la proiectele prin care va ajuta municipiul și județul Arad din postura de parlamentar.

   În ce privește aspectele pentru care a fost inițiată întâlnirea (drepturile pensionarilor militari) deputatul a declarat sincer că nu este aproape deloc în temă și așteaptă de la convivii săi să-l lămurească.

   Gl.mr.(r) Vasile-Ionel Heredea a făcut o scurtă prezentare a cadrului intern și internațional care reglementează situația rezervei armatei, punând lupa pe îndatoririle rezervistului militar asumate prin jurământ și pe discrepanța de netolerat care există între pensiile celor trecuți în rezervă până în anul 2015, față de cele primite de cei pensionați în ultimii cinci ani.

   Lt.col.(r) Neculai Mitrofan a prezentat succint și foarte tehnic o suită de acte normative incidente în caz, cu accent pe Legea 223 din 2015 (foarte favorabilă pensionarilor militari, însă neaplicată, ba chiar desființată prin două ordonanțe de guvern apărute în anii care au urmat).

   Col.(r) Crișan Sandu, prim vicepreședinte al Filialei „ZIRIDAVA”, a reiterat rolul nefast al ingerinței politicului asupra drepturilor militarilor, mr.(r) Ioan Găman a scos în evidență faptul că pensiile militarilor n-au mai crescut de mai mulți ani, astfel că s-a ajuns la nivelul pensiilor civililor, sau chiar mai puțin ca aceștia, iar mr.(r) Dorin Ocneriu a făcut precizări cu privire la diferitele tipuri de pensionari militari și de asociații ale rezerviștilor existente la ora actuală în România, precum și la faptul că pensia militară nu este o pensie specială, ci o pensie profesional-ocupațională, deci o pensie de serviciu.

   Deputatul Sergiu Bîlcea a mulțumit pentru faptul că a fost pus în temă cu necazurile militarilor în rezervă/retragere și a declarat că le va susține cauza cu tot ce poate, în Camera Deputaților și în Comisia de Apărare. Dorește să țină permanent legătura cu asociațiile de militari, polițiști, jandarmi, S.R.I. și alte structuri militarizate, pentru a face front comun și a avea o voce unică în demersul acesta greu, dar perfect posibil. Salută înființarea Forumului structurilor asociative din S.A.O.P.S.N., care este un partener credibil și autorizat în dialogul cu guvernanții și cu legislativul.

   Fie ca anul 2021 să aducă pensionarilor militari siguranța veniturilor lor și liniștea de care nu se mai bucură de mulți ani!

Mr.(r) Dorin Ocneriu

Hai să dăm mână cu mână(dar nu ne ținem de mână)

   Însemnătatea zilei de 24 Ianuarie a fost marcată la Arad printr-o suită de acțiuni adecvate situației de pandemie, între care menționăm expoziția de fotografii cu tematică uniristă, recital de cântece și poezii la Biblioteca Județeană „A.D. XENOPOL” Arad (difuzată online), exponate muzeale, etc.

   Duminică, 24 Ianuarie 2021, a avut loc o ceremonie modestă, desfășurată pe platoul din fața Palatului Administrativ din municipiul de pe Mureș, în prezența reprezentanților autorităților publice locale, ai armatei active și unităților M.A.I, ai mediului religios, școlar și universitar arădean și a unui public foarte restrâns.

   Ca întotdeauna, rezerviștii militari au fost prezenți și ei, în frunte cu gl.mr.(r) Vasile-Ionel Heredea – președintele Filialei Județene „ZIRIDAVA” Arad a A.N.C.M.R.R., prim-vicepreședintele col.(r) Sandu Crișan (președinte ad interim al Filialei Județene „ZĂRANDUL” Arad a A.N.V.R.) și col.(r) Marcel Lucaciu – președinte al Filialei Județene „AVRAM IANCU” Arad a A.N. Cultul Eroilor – Regina Maria.

   ÎPS Timotei, arhiepiscopul Aradului, a oficiat un scurt moment religios și a rostit un cuvânt de înțelepciune referitor la momentul Unirii din ianuarie 1859, subprefectul Olimpia Popa a citit mesajul premierului Florin Câțu dedicat Zilei Unirii, iar muzeograful Bogdan Ivașcu a evocat contextul intern și internațional în care a fost ales Alexandru Ioan Cuza domnitor în ambele Principate Românești.

   Deși s-a intonat la stațiile de amplificare cunoscutul cântec „Hora Unirii”, hora propriu-zisă n-a mai avut loc, așa cum era tradiția, cei prezenți mulțumindu-se doar să cânte la unison frumoasele versuri ale lui Vasile Alecsandri.

   „Trăim un moment de înălțătoare simțire patriotică, acum, când se împlinesc 162 de ani de la curajoasa și ingenioasa idee cu care uniriștii patrioți din Moldova și Țara Românească au forțat mâna marilor puteri europene, realizând unirea de căpătâi a românilor. Așa ar trebui gândit și acum, în vremurile noastre, când se pare că în Uniunea Europeană fiecare se luptă cu fiecare, pentru ai fi lui bine, chiar în detrimentul celorlalți parteneri dinUE. Oamenii de stat ai țării noastre trebuie să ia exemplu și să se ridice la nivelul înaintașilor, să dea dovadă de inteligență și patriotism, ca să valorificăm cât mai bine oportunitățile comunitare, în folosul României și pentru bunăstarea poporului” a spus președintele filialei „ZIRIDAVA”, gl.mr.(r) Vasile-Ionel Heredea.

Mr.(r) Dorin Ocneriu

Previous Article
Next Article