Filiala Județeană Tulcea
ZIUA ROMÂNIEI LA TULCEA, IN PIATA TRICOLORULUI
In prezența unui numeros public, dar respectându-se măsurile de protecție (siguranța), s-a desfășurat după algoritmul obișnuit un ceremonial militar religios la care au participat o parte din edilii orașului, deputați, militari, un sobor de preoți, șefii și comandanții structurilor militare, o delegatie a A.N.C.M.R.R. Filiala “Contraamiral IACOB BALAN” Tulcea, reprezentanții unor partide politice, cadre din invățământ, elevi și nu în ultimul rând reprezentanții mass-media locale.
După ce comandantul Garnizoanei – cdor. ing. ANTONEL VATAMANU, a intâmpinat pe Prefectul județului, dl. NICOLAE TOPOLEANU, acestia au salutat Garda de Onoare comandată de cpt.cdor. CONSTANTIN ILIE, apoi s-a intonat Imnul Național al ROMÂNIEI.
Un sobor de preoți (din care a făcut parte și preotul de garnizoană -părintele TORINO DUMITRELE), in frunte cu Preasfintitul VISARION- Episcopul Tulcii, a oficiat slujba de pomenire, apoi primarul municipiului – ILIE STEFAN, vicepresedintele C.J.- MIHAI HULENI si prefectul- NICOLAE TOPOLEANU, au tinut scurte alocutiuni dedicate ZILEI NATIONALE A ROMANIEI.
A urmat depunerea de coroane de flori, din partea A.N.C.M.R.R. Filiala „Contraamiral IACOB BALAN” Tulcea participând presedintele acesteia – cdor. (rtr.) ION ZAHARIA, prim-vicepresedintele cdor.(rtr.) ROMEO STOICA, presedintele C.J al Persoanelor Vârstnice – cpt.cdor. OVIDIU DUMITRESCU, presedintele A.V.R. filiala Tulcea- col (rtr.) VASILE STAN, vicepresedinte A.N.C.M.R.R. Tulcea – col. (rtr.) GHEORGHE NASTAC, vicepresedintele Cultul Eroilor „Regina Maria” filiala Tulcea – mr.(r.) VASILE BABIC și col.(rtr.) ION DIACONU.
In incheierea activitatilor, Ansamblul Artistic „Baladele Deltei” împreună cu invitatii săi au încântat publicul prezent cu un frumos program artistic.
LA MULȚI ANI ROMÂNIA! LA MULȚI ANI, ROMÂNI!