Filiala Județeană Teleorman „General David Praporgescu”

9 MAI – VALENȚE ISTORICE

Ziua de 9 Mai, reprezintă un moment istoric cu trei valențe, cu trei mărturii ale istoriei pe care, noi românii, le prețuim, ni le amintim permanent și le omagiem (Independența de Stat a României, încheierea celui De Al Doilea Război Mondial și Ziua Europei).

1. La 9 Mai 1877 (se împlinesc 144 de ani), se marca un moment crucial pentru istoria modernă a României – declararea Independenței de Stat – care a reprezentat încununarea idealurilor seculare ale poporului român de a fi stăpân pe propriul destin. În acea zi memorabilă, Prim ministrul Mihail Kogălniceanu a rostit, în plenul Adunării Deputaților, celebrele cuvinte: ,,În stare de resbel, cu legăturile rupte, ce suntem ? Suntem independenți, suntem o națiune de sine stătătoare !”

Acest act declarativ de independență, în raporturile cu Imperiul Otoman, avea să fie consfințit și apărat pe câmpurile de luptă de la Plevna, Grivița, Smârdan și Vidin.

2. La 9 Mai 1945 (se împlinesc 76 de ani), s-a pus capăt Celui De-al Doilea Război Mondial, prin semnarea de către Germania a actului de capitulare necondiționată la cartierul general sovietic de la Berlin. Semnarea actului de capitulare necondiționată a Germaniei, avea să devină o zi cu o mare încărcătură simbolică pentru umanitate, prilej de rememorare și cinstire a eroilor unei generații greu încercate.

3. La 3 mai 1950, economistul francez Jean Monnet, a lansat ideea plasării industriilor siderurgice și carbonifere ale Franței și Germaniei sub umbrela unei singure organizații suprastatale, care să controleze dezvoltarea acestora. La 9 Mai 1950, Robert Schuman, ministrul francez de externe, prezintă ,,Planul Schuman de integrare europeană”, inițiativă care a captat rapid interesul Germaniei, al cărei cancelar, Konrad Adenauer, era, la rândul său, preocupat de problema reconcilierii franco-germane. În anul 1985, Consiliul European, întrunit la Milano, a decis ca ziua de 9 Mai să devină Ziua Europei.

Rezerviștii militari teleormăneni uniți, ne exprimăm și pe această cale, aprecierea și recunoștința noastră, veșnică, pentru bravii și venerabilii noștri veterani de război, supraviețuitori ai acestor lupte. Ei ne predau astăzi, lecția demnității și ne învață, cu simplitate și modestie, că dragostea de Patrie nu este doar o sumă de vorbe frumoase, ci un corolar dureros de sacrificii asumate cu credință, loialitate și curaj în numele viitorului națiunii noastre. Ce am fi, oare, fără ei, fără aceste exemple vii ale istoriei României?

Se cuvine să nu-i uităm și să le aducem un pios omagiu tuturor celor căzuți la datorie, în acest cumplit război.

9 MAI – OMAGIUL REZERVIȘTILOR MILITARI TELEORMĂNENI UNIȚI ȘI VETERANILOR DE RĂZBOI

Această ZI DE SĂRBĂTOARE NAȚIONALĂ, a reprezentat, pentru noi – rezerviștii militari teleormăneni uniți și venerabilii veterani de război teleormăneni – un prilej de a-i omagia pe cei care au apărat, cu propria viață, valorile noastre naționale, prestigiul, integritatea și independența României. Astăzi, cinstim dragostea de țară, jertfa și sacrificiul înaintașilor noștri, din Războiul de Independență (1877 – 1878), pe câmpurile de luptă de la Plevna, Grivița, Smârdan și Vidin precum și pe cei care au cunoscut violențele și brutalitatea celei mai distructive încleștări militare din istoria omenirii – cei ce au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, pe fronturile din Basarabia, Bucovina, Odessa, Cotul Donului, Ungaria, Cehoslovacia, Oarba de Mureș, Carei și Satu-Mare.

De-asemenea, în această zi, România mai sărbătorește și Ziua Europei.

Cu acest prilej, respectând tradiția, reprezentanți ai structurilor asociative ale rezerviștilor militari teleormăneni uniți, cărora li s-au alăturat și cei ai venerabililor veterani de război teleormăneni, am fost prezenți la ,,Monumentul Independenței” din municipiul Turnu-Măgurele, unde am depus o coroană de flori, buchete de flori și am aprins câte o candelă.

La acțiunea organizată au răspuns ,,prezent” câteva zeci de rezerviști, alături de președinții acestor structuri asociative, astfel: Lt.col.(r.) Brîncoveanu Ioan – F.TR.C.M.R.R. ,,GENERAL DAVID PRAPORGESCU”, C-dor(rtg.) Ștefan Marin – Fil.Jud.Teleorman a Veteranilor de Război, Col.(r.) Sandu Liviu-Sorinel – Fil.Jud.Teleorman a ANCMRR din MAI (și al Fil.2 Alexandria a SCMD),, Col.(rtg.) Costea Tudor – Fil.1 Alexandria a SCMD, precum și Plt.adj.șef(r.) Mușat Tudorel – secretar al Fil.Jud.Teleorman a LADPM.

Noi, rezerviștii militari, știm cel mai bine că, cei care s-au jertfit pentru neam și țară, precum și veteranii de război care au supraviețuit, sunt exemplele noastre de voință, de curaj, fiind cei care ne-au învățat lecția patriotismului, și că iubirea de țară se măsoară în luptă, prin sacrificiu și determinare de a-ți apăra Patria, atunci când este nevoie. Ei sunt aceia, care au pus datoria față de țară mai presus decât propria viață. Am învățat de la bunicii și străbunicii noștri să prețuim și să apărarăm valorile neamului românesc. Ei ne-au transmis lecția de patriotism și de devotament față țară, pe care au învățat-o în timpul războaielor în care au luptat. Suntem mândri de eroii neamului nostru și de veteranii de război pe care încă îi avem lângă noi și, în același timp, avem datoria de a apăra tot ceea ce aceștia au câștigat cu prețul sângelui vărsat pe câmpurile de luptă.

,,S-au dus feciorii oastei pe calea strămoșească,

S-au prins cu moartea crudă la luptă voinicească,

Și au ieșit din luptă viteji, învingători,

Scăldați în al lor sânge, puternicii feciori!”

(Pe soclul Monumentului Independenței)

,,…Războiul, o stupiditate care nu trebuie să mai existe!” ( Cpt.rtg. Lungu Ancu)

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!  LA MULȚI ANI, EUROPA!

SĂ NU NE UITĂM ISTORIA ȘI SĂ NE RESPECTĂM ȘI OMAGIEM ÎNAINTAȘII!

        9 mai 2021, Mun. Turnu-Măgurele, Jud. Teleorman

NOTĂ: În numele rezerviștilor militari teleormăneni uniți, exprim pe această cale, dezamăgirea, indignarea și protestul nostru, față de organizatorii legali ai ceremoniilor militare, la nivel național, care refuză sistematic (de cca. patru ani), solicitarea depunerii unei coroane de flori din partea conducerii structurilor asociative ale rezerviștilor militari, sau cea a veteranilor de război, în cadrul programului de desfășurare a evenimentelor, DUPĂ oficialități ( conform odinei de decădere).

La solicitările noastre repetate, adresate ultimilor doi prefecți, din Teleorman, și ultimilor doi-trei comandanți ai CMJ Teleorman, răspunsurile au fost identice, motivând că …. așa a fost modificat Regulamentul și că cei în drept, au omis să adauge și rezerviștii ori veteranii, dar că și aceștia, pot depune coroana, la..,,și alții..”, după încheierea ceremoniei. Modificare acestui regulament se poate face la propunerea și insistența ANCMRR și ANVR. 

 Președinte,Filiala Județeană Teleorman „General David Praporgescu

 Lt.col. (r) Ioan BRÎNCOVEANU 

Previous Article
Next Article