Filiala Județeană Sibiu, „Gl.Ilie Șteflea”
Stimați camarazi și susținători ai Filialei județene ”Gl. Ilie Șteflea” vă anunțăm că astăzi, 13.01.2022, la Cercul Militar Sibiu, a avut loc comemorarea unui an de la trecerea în neființă a fostului nostru președinte col (rtr) IOAN PĂREAN.
La eveniment, au participat invitați de seamă ai culturii sibiene, prieteni și admiratori ai donului Părean, cei doi copii ai dumnealui, primarul comunei Oralat, reprezentanți ai filialelor ANCMRR din Curtea de Argeș și Hunedoara, precum și numeroși membri și susținători ai filialei. Ceremonia s-a desfășurat într-o atmosferă încărcată cu o profundă emoție, în care s-a elogiat personalitatea deosebită a celui ce-a fost Ioan Părean. Conducerea filialei a organizat, cu această ocazie, relansarea revistei „Rezervistul Sibian”, publicație al cărei președinte a fost domnul colonel.
În continuarea întâlnirii, a avut loc un moment poetic dedicat nașterii poetului nostru național, Mihai Eminescu, prezentat cu deosebit talent de actorul Florin Coșuleț. Activitatea s-a încheiat prin acordarea de diplome aniversare mebrilor și susținătorilor filialei.
Președintele Filialei Județene Sibiu, ”Gl.Ilie Șteflea”,
Col (rtr) IOAN LĂPĂDAT