Filiala Județeană Sibiu „General Ilie Șteflea”

Ziua Drapelului, sărbătorită în Piaţa Mare din Sibiu

Tricolorul, sfinţit la Catedrala Mitropolitană din Sibiu

Ziua Drapelului a fost sărbătorită la Sibiu prin ceremonii religioase şi militare organizate de Garnizoana militară Sibiu în colaborare cu  Arhiepiscopia Sibiului. Merită toată cinstirea şi reverenţa noastră  toţi cei care caută să perpetueze acest sentiment nobil faţă de Drapelul naţional.

Chiar şi respectarea vechilor procesiuni cutumice a conferit o aură specială momentului aniversar. Dacă  luni, 25 iunie, la ora 18.00, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, în prezenţa reprezentanţilor Garnizoanei militare Sibiu, a fost săvârşită ceremonia religioasă  pentru noul drapel arborat în faţa Primăriei Sibiu. În ziua de marţi, 26 iunie, drapelul a fost adus cu solemnitate în „Agora”. La eveniment au fost prezenți membri ai ANCMRR „General Ilie Șteflea” filiala Sibiu, ai Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” filiala Sibiu, școlari, cetățeni sibieni și un număr impresionant de turiști din țară și de peste hotare, aflați în orașul de pe Cibin. Drapelul sfinţit a fost înmânat unei gărzi militare de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Mitropolitul a rostit rugăciunea de binecuvântare înainte ca drapelul să fie arborat în timpul intonării imnul naţional, în acompaniamentul muzicii militare. Alături de ÎPS Laurenţiu, la rugăciunea de binecuvântare a participat şi  un sobor de preoţi şi diaconi format din slujitori ai Catedralei Mitropolitane din Sibiu.

Înaltul ierarh avea să spună celor prezenţi: „Ne-am rugat lui Dumnezeu ca acest însemn sfânt – Drapelul naţional, pe care noi îl cinstim ca pe un odor ocrotitor, să-i binecuvânteze şi pe cei care îndeplinesc misiunile lor sub  drapelul unităţilor militare”.

Ceremonia a fost onorată de  prefectul judeţului Sibiu – Adela Muntean, de vicepreşedintele Consiliului Judeţean – Marcel Luca, de viceprimarul Răzvan Pop, de rectorul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, generalul Ghiţă Bârsan şi de rectorul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, prof. univ. dr. Ioan Bondrea. În acest context aniversar, am reţinut şi intervenţiile publice, mesajele transmise de oficialităţi, toate îngemănate pe filonul importanţei acestei zile pentru România. Sărbătorirea Zilei Drapelului Național, ca în fiecare an, a constituit unul din principalele evenimente din viața comunității sibiene, cu o semnificație deosebită în acest an, când omagiem Centenarul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.

Adrian Popescu și col.(r.) V. Neghină

Foto: Răzvan Negru

 

Previous Article
Next Article