Filiala Județeană MARAMUREȘ
Pe urmele memorandiştilor[1]
De Graiul Maramureşului – 31 mai 2017
- 26 mai 2017. Ziua „Porţilor deschise” la Ambasada Română din Austria •
Demersul iniţiat de Filiala Maramureş a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” de a comemora, la Viena, pe eroii memorandişti ai anului 1892 a fost o reuşită. Ca organizatori ai acestei frumoase activităţi cultural patriotice s-au alăturat Primăria comunei Şişeşti şi Asociaţia „Renaşterea Şişeşteană”. Era şi firesc, deoarece trebuie să subliniem că acolo, la „Şişeştii părintelui Vasile Lucaciu”, memoria eroilor memorandişti este vie iar cultul pentru cei zece şişeşteni care în perioada 26 mai – 1 iunie 1892 au făcut parte din Delegaţia de peste 300 de români ardeleni, care la Viena, a cerut audienţă pentru a înmâna Memorandul Românilor din Transilvania şi Ungaria către Majestatea Sa Imperială şi Regală Apostolică, Francisc Iosif I, este omniprezent. Ecoul acţiunii a ajuns la inimosul preşedinte al Asociaţiei Culturale Pro Maramureş „Dragoş Vodă” din Cluj-Napoca, Vasile Iuga de Sălişte, care a mobilizat preşedinţii altor asociaţii culturale din Ardeal, astfel că la grupul maramureşano-sătmărean plecat la Viena „Pe urmele memorandiştilor” s-au adăugat delegaţi din localităţile Alba-Iulia, Blaj, Oradea şi Bistriţa. Manifestarea a devenit o simbolică „replică” a Delegaţiei memorandiste de la 1892, la împlinirea a 125 de ani, de la acest mare eveniment politic care a contribuit esenţial la formarea unităţii conştiinţei de neam şi ţară a românilor aflaţi pe ambii versanţi ai munţilor Carpaţi.
Ambasada română din Republica Austria şi-a „deschis” porţile pentru toţi românii care au dorit să participe la momentul de evocare a eroilor memorandişti. Excelenţa sa, Bogdan Mazuru, ambasadorul României, a subliniat în alocuţiunea de întâmpinare importanţa actuală a acţiunilor cultural-patriotice şi a salutat iniţiativa Filialei Maramureş Cultul Eroilor, de a reconstitui, la Viena, itinerariul şi activităţile Delegaţiei memorandiştilor de la 1892. Ca răspuns frumoaselor aprecieri rostite de excelenţa sa, domnul colonel (r.) Gavril Babiciu, prim-vicepreşedinte al filialei maramureşene, a scos în evidenţă sprijinul acordat de către domnii Călin Ţânţăreanu, ministru-consilier şi Adrian Adam, secretar II, în documentarea faptică a itinerariului parcurs şi modul în care a fost primită Delegaţia memorandistă din 1892 de oficialităţile şi populaţia vieneză. Primarul comunei Şişeşti, Ioan Mircea Tentiş a relatat despre starea emoţională a celor douăzeci de şişeşteni care păşesc acum la Viena pe urmele celor zece eroi memorandişti, moşii şi strămoşii lor, îndrumaţi politic şi spiritual de marele tribun al naţiei române, părintele dr. Vasile Lucaciu, „Leul de la Şişeşti”, unul dintre fruntaşii acestei mari mişcări naţionale.
Excelenţa sa, ambasadorul României în Republica Austria, Bogdan Mazuru, a purtat scurte discuţii, dar pline de semnificaţii, cu toţi cei care au dorit şi au avut ceva de transmis domnului ambasador. Noi semnalăm aici doar călduroasele strângeri de mână şi atenţia deosebită de care s-au bucurat maestrul Nicolae Sabău, decanul de vârstă şi elevul David-Nistor Lihet, în vârstă de şase ani, ”copilul de trupă” al grupului maramureşean.
Momentul trăit de toţi românii participanţi la această întâlnire poate fi rezumat de cuvintele rostite de domnul Cuceu Dan, din grupul maramureşean: ”Lacrimile mi-au curs pe tot timpul evocării eroilor memorandişti. N-am mai trăit un moment atât de înălţător”.
Greu de anticipat pentru cei ce au intrat în sediul Ambasadei României din Republica Austria că vor putea ciocni un pahar de şampanie cu excelenţa sa Ambasadorul României şi principalii săi colaboratori, în timp ce şişeştenii au intonat ”Doina lui Lucaciu”: „Cântă mierla prin păduri, of, of, of…
A consemnat G.B. Şişeşteanu
Fotografii au insotit materialul trimis cotidianului Graiul Maramureșului.
[1] Publicat în Graiul Maramureşului – 31 mai 2017.