Filiala Județeană Galați a ANCMRR
Luni, 20 ianuarie 2020, o delegație a filialei noastre a participat la activitatea de comemorare a eroilor căzuți în urmă cu 102 ani, în ,,Bătălia Galațiului”. Este vorba de teribila confruntare româno-rusă, una dintre cele mai spectaculoase bătălii din primul război mondial (7/20-9/22 ianuarie 1918), folosindu-se pentru prima oară, combinat, atacul forţelor terestre, navale şi aeriene împotriva celor 12.000 de militari ruşi care după abandonarea frontului de pe Siret, în retragerea către Prut, au planificat prădarea şi incendierea oraşului, obiectiv nerealizat datorită eroismului celor 4000 de militari români, coordonaţi de cdor C-tin Niculescu. Manifestarea a fost organizată de Muzeul județean de istorie ,,Paul Păltânea” Galați, la ,,Monumentul Apărătorilor Orașului Galați”, reconstruit și inaugurat la 20 ianuarie 2018. În deschiderea activității, un sobor de preoți a făcut o slujbă de pomenire a eroilor, iar directorul muzeului a făcut o sintetică prezentare a semnificației evenimentului comemorat. Apoi, președintele Consiliului Județean, primarul și comandantul garnizoanei au ținut scurte alocuțiuni. Activitatea s-a finalizat cu depunerea de coroane de flori și jerbe din partea instituțiilor administrației locale și garnizoanei.