Filiala Județeană GALAȚI
Vineri, 2 noiembrie a.c., cu prilejul aniversării Centenarului de la Armistiţiul din 1918, la Careul Militar Francez din cimitirul Eternitatea Galaţi a avut loc între orele 16.00-17.00, comemorarea celor 61 de eroi francezi care şi-au pierdut viaţa în luptele pentru apărarea zonei Galaţi în Primul Război Mondial.
La solemnitatea pentru „Ziua Armistiţiului”, devenită în prezent „Sărbătoarea Tuturor Naţiunilor” au participat delegaţia franceză condusă de Excelenţa Sa doamna Michele Ramis, ambasadoarea Franţei în România, reprezentanţi ai administraţiei locale, cadre militare active şi în rezervă, studenţi, elevi din şcoli şi licee gălăţene, numeroşi cetăţeni.
După acordarea onorului militar şi intonarea Imnului Naţional al Franţei şi României, ceremonialul a fost deschis de către doamna Mariana Popa, preşedinda Fundaţiei IKON care a prezentat sintetic semnificaţia momentului aniversar centenar, după care a urmat alocuţiunea de salut din partea Prefecturii Galaţi, cuvântul doamnei ambasador, cuvântul viceprimarului Sorin Enache şi a altor reprezentanţi ai organelor locale. Un grup de elevi au susţinut în continuare dedicaţii poetice pentru eroi şi intonarea AVE MARIA care au produs o puternică emoţie participanţilor la eveniment.
În semn de cinstire a eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă ale primei conflagraţii mondiale, inclusiv a celor din zona Galaţi, au depus coroane de flori la monumentul central al Careului francez, Ambasada Franţei, M Ap N(prin garnizoana Galaţi), Pefectura, Consiliul Judeţean, Primăria şi alte instituţii. A urmat marcarea respectului prin depuneri personale de flori (inclusiv de către delegaţia filialei noastre) pe mormintele eroilor, emiterea unui semnal militar sonor-omagiu francez pentru eroi şi păstrarea unui moment de reculegere. Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare şi comunicarea delegaţiei de la Ambasada Franţei cu oficialităţile gălăţene, cu participanţii şi interviuri.
Considerăm că emoţionantul ceremonial a contribuit la reafirmarea dorinţei de cooperare şi pace şi la întărirea prieteniei şi cooperării franco-române acum cînd peste puţin timp, poporul român aniversează Centenarul Marii Uniri de la 1918 – un măreţ eveniment naţional dar şi cu semnificaţie internaţională.
Gl.bg.(rtr) Constantin Antohe