Filiala Județeană Brăila
La data de 11.11.ora 11.00 anul 1918, știm cu toții că s-a încheiat armistițiul în Primul Război Mondial în vestul Europei. La 12.11 2018, deci după o sută de ani, în Brăila a fost deschis COMPLEXUL COMEMORATIV AL EROILOR, construit pe terenul Ministerului Apărării cu acces pentru publicul brăilean, cu monumente, troițe și 12 busturi de eroi, închinat eroilor patriei din marile conflagrații mondiale la care a participat și Romînia: RĂZBOIL DE INDEPENDENȚĂ, PRIMUL ȘI AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, REVOLUȚIA ROMÂNĂ sau în teatrele de operații actuale. Au participat toate personalitățile din administrația locală, invitați din partea Ministerului Apărării, militari activi, foarte mulți pensionari militari membrii ai filialei noastre, parte din ei participând activ la proiectul acestui așezămînt dar și populație din municipiu. Inițiatorul proiectului a fost col (r.) dr. TAPĂU IONEL în colaborare cu Primaria Brăila și fostul comandant al Bg. 10 Ge , gl. bg. Soare Gheorghe. COMPLEXUL realizat de armată, a fost dăruit municipalității, în special copiilor pentru desfășurarea activităților cu caracter patriotic.
Biroul Permanent al Filialei Județene Brăila