Filiala Județeană Argeș „POSADA”

24 Aprilie 2022 – Necropola Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.

                                  HRISTOS A ÎNVIAT!

            Slujba de Înviere la Catedrala Arhiepiscopală din Cetatea Basarabilor.
         Cel dintâi cuvânt pe care trebuie să-l rostim în orice moment al zilei, și mai ales dis-de-dimineață, când vedem zorile nădejdii ivindu-se, dar și de cu seară, când ne apropiem de vatra casei odihnitoare este acel minunat: Mulțumesc  și să adăugăm: pentru toate, Doamne Dumnezeule!
         În noua Catedrală Arhiepiscopală și Necropolă Regală din municipiul Curtea de Argeș, a fost oficiată Slujba de Înviere de către Părintele Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a subliniat faptul că „Orice trezire a noastră, de fiecare dată, este o Înviere în miniatură, o revenire la viețuirea cea dintâi, iar bucuria este atinsă de nădejdea sfântă, că din nou suntem bineveniți în Grădina Maicii Domnului din România.
         Este o stare de mare delicatețe, trezirea noastră – Învierea în miniatură – metaforă pe care să o învățăm și să ne-o însușim cu hărnicie, întrucât ține doar de noi, ca această metaforă să devină Crezul nostru, pe care să-l învățăm, obișnuindu-ne a-l mărturisi, încă din momentul cel dintâi al însemnării noastre cu semnul Crucii dătătoare de viață.”
         Chiriarhul Eparhiei a încheiat cuvântul de învățătură: „Să facem rugăciune pentru iertarea păcatelor celor adormiți de la începutul lumii până astăzi, ca să se bucure și ei de Învierea lui Iisus Hristos, dar și pentru toți cei vii din lume, pentru ca Domnul Dumnezeu să coboare în inima fiecăruia dintre noi și să rămână pururea în viața noastră!”
NOTĂ: Mulțumim Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului pentru imaginile foto.
 PREȘEDINTELE  FILIALEI  JUDEȚENE ARGEȘ „POSADA”
Col.(rtr.) Laurențiu  DOMNIȘORU

Previous Article
Next Article