Filiala Județeană Alba „Gemina”

In data de 11.07 2021, l-am condus pe ultimul drum pe venerabilul veteran de război OLTEAN TRAIAN din localitatea Unirea, în vârstă de 99 de ani. Născut la data de 28.06.1922 in localitatea Războieni, într-o familie cu 8 copii, el fiind cel mai mic. La vârsta de 19 ani a fost încorporat la Batalionul de Gardă Regală. A fost recompensat de maiestatea Sa MIHAI I cu o permisie de 1 lună de zile pentru modul exemplar cum își îndeplinea serviciul militar. A participat în Al Doilea Război Mondial cu Flotila 1 Bombardament, cu sediul la Brașov, ca mitralior și mecanic de bord. A fost decorat cu medalia ,,Crucea Comemorativă a celui de Al Doilea Război Mondial 1941 -1945”. Au participat cadre militare în rezervă și retragere, membrii ai Filialei Alba ANCMRR, viceprimarul localității Unirea, membrii de familie, cetățeni ai localității Unirea. Garda de onoare a fost asigurata de militarii B.136 Ge.
Odihnă vesnică venerabile veteran de război.
Col.(rtr) Panduru Nicolae

Previous Article
Next Article