Filiala CÂMPINA

Activităţi la Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza

  Miercuri, 3 octombrie, o delegaţie a Asociaţiei Rezerviştilor din Achern – Germania şi una a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere – Filiala Câmpina au vizitat Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir”.

Cu acest prilej, distinşii oaspeţi au participat la briefingul comandantului colegiului, colonel dr. ing. Aurel-Constantin Neagu, care a prezentat evoluţia instituţiei în decursul anilor, precum şi perspectivele de dezvoltare ale Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”.

Întâlnirea a continuat cu vizitarea muzeului unde directorul adjunct, profesor dr. Aurel-Constantin Soare, a reliefat tradiţiile şi principalele repere istorice ale colegiului.

De asemenea, distinşii oaspeţi au avut posibilitatea să-i urmearscă pe elevii claselor a XI–a într-un exerciţiu demonstrativ de instrucţie de front fără armă, după un program prestabilit şi le-a fost prezentată sala tehnologie multi-touch din cadrul pavilionului învăţământ.

La sfârşitul vizitei s-a făcut schimb de cadouri simbolice.

Marian Dula

Previous Article
Next Article