Filiala Câmpina
Prima zi a săptămânii „Şcoala altfel” a adus, la sediul Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, Filiala Câmpina, trei grupuri de elevi de la Şcoala Gimnazială Nr. 3 şi Şcoala Gimnazială „B.P. Hasdeu.
Elevii au fost însoţiţi de doamnele profesoare Cerasela Marin şi Raluca Vasile.
Gazde au fost: cdor. Florea Petrişor, cdor. Dumitru Pârvu, lt. Cdor. Constantin Gînjoaie, lt. col. Gheorghe Nedelcu, col. Marian Dulă.
Elevii au vizitat sediul asociaţiei, li s-au prezentat decoraţii militare, însemne de grad şi de armă, plachete, diplome, panoplii cu fotografii din activitatea asociaţiei.
Într-una dintre încăperi i-a întâmpinat veteranul de război, locotenent în retragere Petru Purge, multiplu campion mondial şi Cetăţean de onoare al Câmpinei, care le-a prezentat trofeele sale sportive la popice.
Elevii au profitat şi au vizitat şi şantierul arheologic de la Veche Vamă a Câmpinei.
După vizită, elevii s-au deplasat la Cimitirul Eroilor spre a îngriji o parte din semnele de căpătâi, ce le sunt repartizate, şi monumentul eroilor.
Col.(r) Marian Dula