Filiala Buzău „Mareşal Alexandru Averescu”
MOMENT FESTIV LA BUZĂU
Biroul Permanent al Filialei Buzău a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Mareşal Alexandru Averescu”, la data de 29 noiembrie 2016 a organizat şi desfăşurat activitatea lunară în conformitate cu planul de activităţi pe anul 2016. Activitatea a fost dedicată Zilei de 1 Decembrie – Ziua Marei Unirii şi Ziua Naţională a României, înscrise în Constituţia tării, Constituţie pe care fiecare român o respectă şi o venerează ca pe Cartea de Căpătâi a Poporului Român.
Într-un cadru festiv, membri filialei au fost prezenţi într-un număr foarte mare la sala de festivităţi din incinta Comenduirii de Garnizoană, unde au aplaudat la scenă deschisă alocuţiunile membrilor filialei şi ai administraţiei militare şi locale din municipiul Buzău. Au fost alături de noi,
Dl.col.jurist CORCIU LIVIU – reprezentantul Comandantului Garnizoanei Buzău;
Dl. PETRE EMANOIL NEAGU – Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău;
Dl. TOMA CONSTANTIN – Primarul municipiului Buzău.
Dumnealor le-au stat alături, dl. MARCEL CIOLACU – secretarul Camerei Deputaţilor, dl.gl.(rtr) ENACHE NECULAI – preşedinte Filialei Buzău a Veteranilor de Război, dl.gl.fl.aer.(r) STAN AUREL – preşedinte ARPIA Filiala Buzău şi dl.gl.(rtr) ALSTANI ACHIM – preşedinte Cultul Eroilor ”Regina Maria” Filiala Buzău.
Pe lângă alocuţiunile specifice respectivei zile cu conotaţii în istoria poporului român, activitatea a fost marcată şi de momente festive în care au fost înmânate carnete pentru noii membri ai filialei, precum şi acordarea carnetului şi a diplomei de onoare pentru dl. PETRE EMANOIL NEAGU – preşedintele Consiliului Judeţean Buzău şi dl. TOMA CONSTANTIN – primarul Municipiului Buzău.
Într-o atmosferă plăcută, plină de bucurii şi ca o avanpremieră a sărbătorilor de iarnă ale poporului român, cu sprijinul necondiţionat al dl.lt.col.(r) GHEORGHE PETCU – membru al Uniunii Scriitorilor din România, membrii filialei au fost încântaţi cu cele mai frumoase melodii ale folclorului buzoian şi nu numai, în interpretarea unor adevăraţi maeştri ai artei. Frumuseţea şi bucuria cântecului românesc ne-au fost oferite de:
D-ra SARA TOMA – cunoscută buzoienilor ca mica basarabeancă;
D-ra LAURA CONSTANTIN;
Dl. NICOLAE OPRIŞAN;
Ansamblul artistic DRĂGĂICILE al Palatului Copiilor de la Berca, coordonator şi instructor profesor FLORENTINA POPESCU.
Ca o continuare a acestor frumoase momente în data de 01.12.2016, membrii filialei au participat alături de comunitatea buzoiană la activităţile organizate la nivelul garnizoanei Buzău cu ocazia sărbătorii Zilei de 1 DECEMBRIE, zi mândră, plină de semnificaţii cu dublă conotaţie în istoria poporului român:
ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI;
ZIUA MAREI UNIRI de la 1918.
Atmosfera acestor zile este cuprinsă în câteva ipostaze foto.
La ceas aniversar, în numele Biroul Permanent al Filialei Buzău a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Mareşal Alexandru Averescu” întâmpinăm pe toţi românii cu urarea de LA MULŢI ANI!oriunde s-ar afla.
DUMNEZEU SĂ BINECUVÂNTEZE ROMÂNIA !
Preşedintele Filialei Col.(r) GHEORGHE Bălăceanu