COMUNICAT Nr.22 din 09.10.2015

Stimați camarazi,

De la Casa Sectorială de Pensii a M.Ap.N. s-a primit o precizare referitoare la restituirea sumelor din pensii reținute ilegal, măsură inclusă în Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat.

Mai jos transcriem textul integral al comunicatului menționat.

„Vă informăm că, pentru a beneficia de prevederile art. 121 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, potrivit căruia diferențele între cuantumurile  pensiilor  cuvenite pentru luna decembrie 2010 și cele stabilite în baza O.U.G. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, aprobată prin Legea 165/2011, cu modificările și completările ulterioare, se restituie titularilor, la cerere, este necesar să trimiteți o cerere la sediul instituției noastre (mun. București, str. Drumul Taberei nr. 7-9, sector 6, cod postal 061352), următoarele documente:

  • Cerere (nu este un document tipizat);
  • Talon de pensie (copie);
  • I./C.I. (în copie)

                Cererea dumneavoastră va fi înregistrată în baza de date a instituției noastre, urmând ca, după data emiterii Hotărârii de Guvern, conform legii, să procedăm la aplicarea acestui articol”.

Stimați camarazi,

Vă vom ține la curent cu evoluția pregătirii intrării în vigoare a Legii pensiilor militare de stat 223/2015.  Dacă aveți întrebări legate de această temă, puteți să vă adresați la email  ancmrrcentral@yahoo.com, sau telefonic  la nr. 0744375125.

Cu respect,

Șeful Serviciului juridic ANCMRR,

Cdr.(ret.) Constantin ALEXANDRU

Jurist

COMUNICAT Nr.22 din 09.10.2015

Previous Article
Next Article