COMUNICAT NR. 21 din 17.07.2013
Stimaţi camarazi, membrii ai A.N.C.M.R.R. „Alexandru Ioan Cuza”, ne adresăm vouă, dar şi tuturor cadrelor militare în rezervă şi în retragere din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Aşa cum mulţi dintre dumneavoastră au aflat deja, ieri, 16.07.2013, Preşedintele României, domnul Traian BĂSESCU a promulgat legea 241/2013, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Suntem siguri că satisfacţia este acum deplină, atât pentru membrii asociaţiei noastre cât şi pentru toţi pensionarii militari.
Considerăm că este un succes major al poziţiei adoptate de ANCMRR pentru rezolvarea problemei pe calea legală, a dialogului, prin intervenţii motivate şi discuţii concrete cu factorii de decizie.
În aceste momente de bucurie, când vedem că eforturile noastre au fost încununate cu finalizarea acestei legi deosebit de importante pentru noi toţi, apreciem că se cuvine să mulţumim, cu respect, Preşedintelui României, domnului Traian BĂSESCU, pentru înţelegerea de care a dat dovadă faţă de problemele militarilor în rezervă şi în retragere , să reiterăm mulţumirile noastre domnului prim-ministru Victor PONTA pentru înţelegerea şi pentru apropierea sa faţă de pensionarii militari, domnului viceprim-ministru Gabriel OPREA, care a fost alături de noi de la început, s-a implicat total și permanent și a făcut eforturi susținute pentru a ne ajuta în restabilirea drepturilor noastre, domnului Ion MOCIOALCĂ, preşedintele Comisiei pentru apărare, siguranţă naţională şi ordine publică din Camera deputaţilor, care a avut o contribuție deosebită în promovarea acestei legi la toate comisiile şi la cele două camere ale Parlamentului României, cât şi senatorilor şi deputaţilor care au semnat proiectul iniţial al legii. Mulţumim domnului Mircea DUŞA, ministrul apărării naţionale, domnului George MAIOR, directorul S.R.I., domnului Radu STROE, ministrul afacerilor interne şi celorlalţi demnitari implicaţi în această acţiune, fără contribuţia şi înţelegerea cărora revenirea pensiilor militarilor la cuantumul din decembrie 2010 ar fi fost mult întârziată.
Este un prilej deosebit de a vă îndemna pe toţi la unitate camaraderească în cadrul A.N.C.M.R.R. „Alexandru Ion Cuza” , să ne bucurăm împreună pentru această realizare deosebită, care exprimă direct respectul şi grija față de armata ţării, activă şi de rezervă, să acţionăm în continuare pentru întărirea spiritului de corp şi afirmarea virtuţilor cuprinse în deviza ANCMRR „PATRIE, ONOARE, DEMNITATE”.