COMUNICAT NR. 1 din 07.01.2016

Se aduce la cunoștința tuturor membrilor ANCMRR,

Stimați camarazi,

Având în vedere că au fost publicate toate aspectele referitoare la OUG 57/2015 dar și aberațiile proferate pe 03.01.2016 la un post TV, vă informăm cu unele aspecte ale consecințelor aplicării acestui act normativ, care nu va fi în vigoare decât după aprobarea lui prin lege de parlament.

Așa cum cunoașteți, legea promulgată este valabilă numai începând cu data intrării în vigoare, respectiv 01.01.2016. Conține însă și norme ce privesc pensiile aflate în plată care urmează să fie recalculate. Considerăm că o studiere atentă a actului normativ menționat arată că recalcularea nu este deloc în defavoarea cadrelor militare aflate în pensie.

În primul rând, legea garantează menținerea în plată a pensiei favorabile beneficiarului, în cazul că cuantumul recalculat ar fi mai mic (art. 111).

Apoi, modificarea bazei de calcul, de la cea de 80% – 100% , la cea de 65% – 85%, – art. 109 din OUG57/2015 – a fost necesară, având în vedere că dreptul la 20% din această bază stabilit pentru „Meritul Militar I”, nu ar mai putea fi luat în calcul. Ori, marea majoritate a cadrelor militare pensionate au ieșit cu o vechime de cel puțin 25 de ani. Scoaterea în afara bazei de calcul a procentului de 20%, permite, deci, o creștere rezonabilă a majorității pensiilor aflate în plată. De asemenea, actualizarea condițiilor de muncă reprezintă o posibilă creștere a cuantumului bazei de calcul, ca și actualizarea acestei baze conform soldei brute actualizate la nivelul datei intrării în vigoare a legii.

Comunicatele de presă ale ministrului Apărării Naționale, nr.259 și 260 din 10.12.2015 (anexate) conțin explicații referitoare la modificările făcute prin OUG 57/2015.

Având în vedere situația reală a pensiilor aflate în plată, considerăm că nu sunt justificate îngrijorările unor militari, mai ales dintre cei disponibilizați, unii dintre ei pretinzând că li s-ar reduce pensiile, lucru absolut incorect, pentru că există chiar premise de creștere a acestora.

În această situație, noi considerăm că nu sunt justificate manifestările de protest față de prevederile legii 223/2015, modificată prin OUG 57/2015. Cu atât mai puțin amenințările proferate la adresa guvernului și a ministrului apărării naționale, mai ales în uniformă militară și împreună cu civili care nu au nici o legătură cu pensiile militare, fapt care transformă manifestațiile respective în acțiuni politice, incorecte și nedemne pentru calitatea de militar. O astfel de situație este ilegală pentru militari, fiind de natură să ne discrediteze în fața opiniei publice, mai ales prin promovarea unei atitudini violente față de guvern și de instituțiile statului.

Conducerea centrală a ANCMRR „Alexandru Ioan Cuza” are convingerea că toate cadrele militare în rezervă și în retragere vor înțelege cele de mai sus și nu vor da curs manifestării nedemne, fără rost, chiar în ziua sărbătorii naționale din 24.01.2015!

ANEXE : Comunicat nr.259; Comunicat nr.260.

BIROUL  PERMANENT CENTRAL al A.N.C.M.R.R.

Comunicat 259

Comunicat 260

COMUNICAT NR. 1 din 07.01.16

 

Previous Article
Next Article