Filiala CÂMPINA a ANCMRR

La 13 septembrie 2017 l-am comemorat pe Aurel Vlaicu. O delegație a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere – Filiala Câmpina – a depus o coroană de flori la monumentul aviatorului.

S-au împlinit 104 ani de la temerara încercare a lui Aurel Vlaicu de a zbura peste Carpați. În urmă cu 104 ani, la 13 septembrie 1913, Vlaicu s-a prăbușit cu avionul său în apropierea comunei Bănești. Avea 30 de ani. Și în fiecare an, acolo, la monumentul ridicat în memoria sa, au loc manifestări prin care i se aduce un omagiu acestui mare inventator, pionier al aviației românești.

Zeci de persoane au participat, la Bănești, la omagierea lui Aurel Vlaicu. Autorități locale și județene, simpli cetățeni. Au fost prezenți președintele Consiliului Județean Prahova, o delegație a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere – Filiala Câmpina  și, bineînțeles, primarul comunei Bănești – Gheorghe Stoica. Iar invitați de onoare au fost, ca în fiecare an, reprezentanți ai administrației locale din orașul Geoagiu (județul Hunedoara), de care aparține satul Binținți (în prezent Aurel Vlaicu), localitatea natală a marelui aviator. De asemenea, a fost prezent Constantin Voicu, consilier în cadrul Ministerului Transporturilor, președinte al Autorității Aeronautice Civile.

S-au rostit discursuri despre viața lui Aurel Vlaicu, despre locul și rolul său în istoria aviației române și mondiale, despre avioanele sale. A fost oficiată o slujbă religioasă și au fost depuse coroane de flori la monumentul lui Aurel Vlaicu. Au fost și momente artistice susținute de interpreta Adriana Deaș și Ansamblul Folcloric „Floare de Cireș” din Bănești. La finalul manifestărilor a avut loc și o demonstrație aviatică a „Iacărilor Acrobați”, cei care l-au onorat în felul lor, acolo sus, pe cer, pe Aurel Vlaicu. La ora 17.00, ora la care în urmă cu 104 ani Vlaicu s-a prăbușit, piloții au aruncat flori din avioane spre monumentul – simbol de la Bănești.

Marian Dula

 

Previous Article
Next Article