PANTEONUL EROILOR din Pasul Vâlcan-1621m.   

          Sâmbătă, 19 august, în Pasul Vâlcan, la cota 1621 a munților, a avut loc, ediția a opta a evenimentului „De la Marele Război la Marea Unire”. Evenimentul comemorativ a fost ințiat în 2015, la propunerea primarului de atunci al orașului Vulcan, Gheorghe Ile și colaboratorii săi de la Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” și Asociația Națională a Cadrelor Militare în  Rezervă și în Retragere „Alexandru Ioan Cuza”. Evenimentul comemorativ are ca scop să perpetueze în timp memoria militarilor eroi căzuți în aceste locuri în primele lupte începute, după intrarea României, în 1916, în războiul de reîntregire.
            Manifestarea, cu o încărcătură emoțională deosebită și o lecție de istorie, a avut parte de o participare mai numeroasă, cu invitați din județele limitrofe și din țară. ANCMRR „Al.I Cuza” a fost reprezentată de gl.mr.(rtr) prof univ dr. Ion PÎLȘOIU, membru al BPC și președinte al Filialei Județene Dolj „Mihai Viteazul”. Au luat parte la activitate, delegațiile Filialelor Județene ANCMRR „Al.I Cuza”,  ANCE,,Regina Maria”, ANVR, UVRUV  din județele  Hunedoara,  Dolj, Gorj, Cluj, Suceava, Botoșani și din municipiul București, copii, elevi, tineri și seniori din toate zonele țării.
Istoria acestor locuri este presărată cu fapte eroice pe care avem datoria să nu le dăm uitării, să le prețuim și să le onorăm pe măsura jertfei celor care și-au dat viața pentru idealul unității naționale a românilor.
Nu putem încheia fără a transmite mulțumiri gazdelor, în frunte cu președintele Filialei Județene Hunedoara „Sarmizegetusa” a ANCMRR, domnul col.(rtr.) Mircea Constantinescu.
Glorie eternă EROILOR NEAMULUI ROMÂNESC!
Președintele Filialei Județene Gorj a ANCMRR „General Ioan Culcer”
Col.(r) Emanuel BARBULESCU

Previous Article
Next Article