IN MEMORIAM Gl.Lt. (r) CONSTANTIN IONIȚĂ

Biroul Permanent Central al Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Alexandru Ioan Cuza” anunţă cu profund regret trecerea la cele veşnice a camaradului nostru, fost comandant al Comandamentului Artileriei Forţelor Armate, general-locotenent (r) Constantin IONIŢĂ, iar după pensionare, membru în Consiliul Director, ulterior consilier senior al Asociaţiei. Toţi cei care l-au cunoscut şi apreciat ca om şi militar desăvârşit, deplâng dispariţia sa, asigurând   familia îndoliată în aceste momente de grea cumpănă, de sprijinul nostru moral, de întreaga noastră compasiune şi sincere regrete. Ne rugăm Bunului Dumnezeu pentru odihna veşnică a celui nedrept plecat dintre noi.

Bunul Dumnezeu să-l aibă în paza Sa, să-l aşeze în rândul oştilor cereşti.

BIROUL PERMANENT  CENTRAL

Previous Article
Next Article