Filiala Județeana „Ziridava” Arad

Vizită oficială la Bekescsaba

În data de 4 octombrie 2019, o delegație a Filialei Județene Arad a ANCMRR formată din col. (r) Sandu Crișan – prim-vicepreședinte Filială, col.(r) Kaszoni Zoltan – membru în conducerea Subfilialei Lipova (translator), mr.(r) Lazăr Nistor (translator) și MMP Nicolae Duniov – membru în Biroul Executiv al Filialei, a participat în Ungaria la o activitate înscrisă în planul de colaborare româno-maghiar stabilit de comun acord între părți, la invitația președintelui Clubului Rezerviștilor Militari din orașul Bekescsaba.

Activitatea propriu-zisă s-a desfășurat pe aerodromul din Bekescsaba, unde am fost întâmpinați de colegii din partea maghiară, col.(r) Zahoran Gyorgy – președinte CRM Bekescsaba și lt.col.(r) Nagy Zoltan – vicepreședinte, iar din partea CRM Szeged lt.col.(r) Kispal Jenö – vicepreședinte. Am servit micul dejun într-o încăpere a aerodromului, odată cu  saluturile de bun venit din ambele părți, partea maghiară făcând și precizări privind desfășurarea programului.

Am fost apoi conduși să vedem o activitate de instruire a tinerilor maghiari în tainele milităriei, activitate efectuată sub directa îndrumare a militarilor activi din Regimentul de Geniu „Francisc Rakozi II” din Szentes, dar și cu ajutor nemijlocit din partea rezerviștilor armatei ungare. Interesantă pentru noi a fost participarea unor cadre în rezervă în uniformă militară de instrucție (lt.col.r Guyias Laszlo, mr.(r) Haydu Gabor) care ne-au prezentat în sinteză și câteva date despre județul Bekes. Am aflat apoi că din anul 2012 guvernul maghiar aplică rezerviștilor militari pensionați anticipat o reducere de 16% din pensie, obligându-i să fie „rezerviști activi” până la împlinirea vârstei de pensionare (65 de ani). Ca să nu li se reducă pensia, ei trebuie să participe la activitățile de pregatire ordonate de minister, la instruirea tinerilor, la prevenirea și înlăturarea urmărilor calamităților și la alte activități prevăzute la nivel central și local, în cadrul unui plan bine stabilit.

Atelierele la care erau instruiți tinerii au fost: orientarea în teren, aruncarea grenadelor de exercițiu la precizie din poziția în picioare, genunchi și culcat, tir cu arcul și cu arma cu aer comprimat, ștafeta cu arme de exercițiu la greutatea celor normale, remarcând la tineri un entuziasm debordant. La sfarșitul activităților cei merituoși au fost premiați, iar tuturor li s-a servit în hangarul aerodromului tradiționala mâncare ostășească fasole cu ciolan.

Oficialii unguri și partea română au fost invitați la o masă la care au luat parte militari activi si de rezervă, invitați și personalități ale județului Bekes.

La final, membrii delegației române si cei ai Cluburilor din Szeged si Bekescsaba au stabilit în linii mari activitațile comune ce vor fi desfășurate în anul 2020, în contextual în care parteneriatul dintre asociațiile rezerviștilor militari din Arad, Szeged si Bekescsaba implinește 5 ani (15 decembrie 2015 fiind data când a fost parafat acest protocol la Budapesta între ANCMRR „Al. Ioan Cuza” Bucuresti  si BEOSZ Ungaria). Ne dorim ca la sărbătoarea de anul viitor să participe și reprezentanți ai forurilor naționale conducătoare, ANCMRR și BEOSZ.

Col.(r) Crișan Sandu

Previous Article
Next Article