Filiala Județeană TULCEA

ZIUA REZERVISTULUI MILITAR LA FILIALA TULCEA     

   S-au scurs 93 de ani de când, la 31 mai 1925 s-au format la nivel national primele organizații ale cadrelor militare in rezervă și retragere.  Rezerviştii de astăzi sunt cadrele militare de ieri, care au muncit în armată cu responsabilitate şi competenţă, în condiţii grele, de multe ori periculoase, suportând privaţiuni şi servituţii deosebite. Ei au fost la dispoziţia instituţiei şi statului roman 24 de ore din 24, în fiecare zi, inclusiv în cele de sărbătoare.

    Pe 31 Mai este Ziua Rezervistului Militar, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată. Aniversarea Zilei Rezervistului Militar ne oferă onorantul prilej de a ne exprima deplina apreciere faţă de cei care au scris pagini de eroism la toate marile construcţii ale României. 31 Mai este un moment important, impregnat de simbolism şi semnificaţii speciale. Pentru noi, aceste semnificaţii sunt cu atât mai profunde cu cât istoria a probat de-a lungul timpului legătura strânsă dintre interesele naţiunii române şi cele ale armatei.

   Cu acest prilej,  ZIUA REZERVISTULUI MILITAR,       A.N.C.M.R.R. „Contraamiral IACOB BALAN” TULCEA,  a organizat Balul Rezervistului Militar  la un restaurant din localitate, eveniment la care au  participat Președintele filialei, contraamiral de flotilă (r.) Nicolae Filip dar si cadre active, precum si membri marcanți ai filialei Tulcea, atât de la M.Ap.N. âat și de la M.I., intre familiile acestora stabilindu-se legături de amiciție.

      Consemnează: Cpt. Cdor.(r.) ROMEO  STOICA

     Foto:  Col. (r.) SAVA  ȘERBENCU

 

 

Previous Article
Next Article