Filiala Judeţeană TULCEA

  ZIUA  NATIONALA  A ROMANIEI

    1 Decembrie este Ziua Naţională a României (anul acesta, 98 de ani), adoptată prin lege după inlăturarea regimului comunist. Din punct de vedere istoric, la 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 de delegaţi şi sprijinită de peste 100.000 de români veniţi din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţie prin care s-a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România.

Ziua de 1 Decembrie 1918 incununează deci lupta românilor transilvăneni pentru Unitate Naţională și marchează  momentul creării României Mari, situându-se in continuarea precedentelor acţiuni unioniste ale fraţilor din Basarabia (27 martie 1918) şi Bucovina (15 / 28 noiembrie 1918).

Nu o victorie militară a stat la temelia României Mari, ci actul de voinţă al naţiunii române de a-şi da armătura teritorial-instituţionalã care este statul naţional.

1 decembrie 1918 Are loc, în sala Casinei din Alba Iulia, Adunarea Națională, cu participarea a 1.228 de delegați (deputați) aleși. Gheorghe Pop de Băsești, președintele Partidului Național Român, declară Adunarea Națională de la Alba Iulia “constituită și deschisă”. Vasile Goldiș rostește cuvântarea solemnă, încheiată cu un proiect de rezoluție, care începe cu cuvintele: “Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”. Proiectul de rezoluție este adoptat cu ovații prelungite. Pentru cârmuirea Transilvaniei, Adunarea Națională procedează la alegerea unei adunări legislative numită Marele Sfat Național, compus din 250 de membrii; acesta, la rându-i, va numi un guvern provizoriu — Consiliul Dirigent. După adoptarea actului istoric al Unirii, cei peste 100.000 de participanți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, adunați pe Câmpul lui Horea, aprobă cu aclamații entuziaste hotărârea de unire necondiționată  și pentru totdeauna a Transilvaniei cu România. Unirea Transilvaniei cu România încheie procesul de făurire a statului național unitar român, proces început în 1859, prin unirea Moldovei cu Țara Românească, continuat prin unirea Dobrogei în 1878, a Basarabiei în martie 1918 și a Bucovinei în noiembrie 1918.Suprafața României Mari: 295.049 km pătrați, cu o populație de 16.500.000 de locuitori.

    La sărbătorirea a 98 de ani, la Tulcea au participat edilii locali, prefectul,președintele C.J., primarul municipiului, comandantul garnizoanei, senatori, deputați, pritre care si domnul senator (fost ministru) Eugen Teodorovici, consilieri locali, șefi ai structurilor militare, soborul de preoți, militari, reprezentanții conducerii A.N.C.M.R.R. Filiala Tulcea  de la M.Ap.N. și de la M.I., reprezentanții partidelor politice, elevi, populație civilă și nu în ultimul rând foarte mulți reprezentanți ai mass-media .

Protocolul sărbătoririi Zilei României desfășurându-se ca în toate garnizoanele țării: întâmpinarea oficialităților, intonarea Imnului Național, slujba religioasă, discursuri ale oficialităților, depunere de coroane si jerbe de flori, defilarea Gărzii de Onoare si parade militară.

               LA  MULȚI  ANI  ROMÂNIE!  LA   MULȚI ANI  ROMÂNI!

                    Consemneaza,   Cpt. cdor. (r.) ROMEO STOICA

15181211_1273884872653540_2744392128480184260_n 15235776_1200751586658984_799336566614161872_o 15252511_1052441571533478_4607075232554982792_o 15259430_1052440934866875_3104620221939469159_o 15271767_1200750793325730_290211846948797008_o 15271822_1052441158200186_2852415026375902775_o 15271975_1200752356658907_593600706941275774_o 15288516_1052443561533279_6840101269399756725_o 15289088_1052442708200031_2987737506405831141_o img_20161201_095945 img_20161201_105033 img_20161201_105512

Previous Article
Next Article