Filiala Județeană Timiș „Colonel Ion Enescu”

Sub acest crez, sâmbătă 11.09.2021, la Școala Gimnazială nr. 19 „Avram Iancu”, cu ocazia împlinirii a  149 ani de la trecerea în eternitate a Eroului Național –  AVRAM IANCU, la bustul acestuia, societatea cultural-patriotică Avram Iancu  – Filiala Timișoara, președinte Ioan CIAMA, împreună cu BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ – Parohia Metropolitană Timișoara- Biserica Mehala  a organizat o manifestare comemorativă la care a fost invitată și Filiala Județeană  Timiș „Colonel Ion Enescu” a ANCMRR „Alexandru Ioan Cuza”. Prin urmare, o delegație a Filialei noastre, formată din președintele Asociației, col.(rtr) Constantin GOMBOȘ, col.(rtr) Roman CISTELECAN, plt.adj.pr.(rtr) Constantin ONEAȚĂ, – membrii în organele de conducere ale Filialei,  dar si alți membri ai organizației  au fost prezenți începând cu orele 10.00 în fața bustului lui AVRAM IANCU, din Bulevardul Cetății nr.22 din Timișoara, sculptor Dumitru PĂLĂLĂU. La manifestare au participat – europarlamentarul Maria GRAPINI, membri ai Asociațiilor Culturale care activează în  Timișoara, profesori, ziariști, cetățeni ai Timișoarei. După  slujba de pomenire a EROULUI, oficializată de preotul paroh Stelian BORZA, au fost rostite alocuțiuni  privind viața  și rolul lui  Avram Iancu în istoria țării noastre. Invitat să ia cuvântul, președintele Filialei Județene Timiș, col.(rtr) Constantin GOMBOȘ –  reputat istoric, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a prezentat un material de o largă respirație patriotică  care a însuflețit participanții și care a fost răsplătit cu aplauze! În alocuțiunea sa, acesta a punctat personalitatea lui  Avram Iancu – supranumit și Crăișorul Munților ca și avocat transilvănean, dar mai ales ca  revoluționar român pașoptist, care a jucat un rol important în Revoluția de la 1848 din Transilvania, ca un lider de necontestat al moților.   
După depunerea unei coroane de flori , au fost recitate poezii patriotice, iar ansamblul  cultural – folcloric al Cercului Militar,  condus de col.(rtr) Roman CISTELECAN a interpretat cântece patriotice din Ardeal,  într-o atmosferă vibrantă de trăiri și emoție puternică! Cuvântul de încheiere a fost rostit de profesorul Ioan Ciama, participanții propunându-și, ca  anul viitor, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la așezarea lui AVRAM IANCU în Panteonul   Eroilor Neamului Românesc, să se organizeze o amplă activitate.
Prezentăm câteva fotografii cu cadre  surprinse  la fața locului  de fotoreporterul Filialei Județene Timiș „Colonel Ion Enescu” – plt.adj.pr Constantin ONEAȚĂ.
 A consemnat Vicepreședinte. Mr.(r) Nicolae BUSUIOC

Previous Article
Next Article