Filiala Județeană Sibiu „Gl. Ilie Șteflea”
Din activitățile Filialei Județene Sibiu „Gl. Ilie Șteflea” a ANCMRR
În ziua de 8 martie a.c., la ședința săptămânală a filialei sibiene desfăsurată la Cercul Militar Sibiu, a avut loc o conferință (cu prezentare video) susținută de d-na Geanina Ionescu, șefa Laboratorului de Conservare-Restaurare a Muzeului Național „ASTRA” din Sibiu.
Tema conferinței a fost: „ Prezentarea Laboratorului de Conservare-Restaurare a Muzeului Național „ASTRA” din Sibiu; Readucerea „la viață” a icoanelor pictate pe sticlă, lemn sau hârtie.” Invitata noastră a răspuns la numeroasele întrebări ale membrilor filialei.
- La orele 16.00, la Restaurantul „Ileana” (nume predestinat), a început masa festivă organizată cu ocazia: Zilei Internaționale a Femeii – 8 martie. Au participat peste 100 de membre ale filialei noastre, cele mai multe însoțite de soții lor care au „sponsorizat” activitatea.
Atât meniul, cât și muzica au fost la înălțime. De această masă festivă, devenită tradițională, s-au ocupat colegii noștri: Col.(rtr) Ion (Jean) Petrescu și Col.(rtr) Isaia Oprișor. Activitatea a durat până spre ora 23.00.
A consemnat, Col. (rtr) Ioan Părean