Filiala Județeană Galați a ANCMRR ,,Alexandru Ioan Cuza”

În ziua de 30 mai a.c,130 de seniori dintre care 10 membri ai filialei noastre ,au absolvit cursurile Universităţii Vârstei a Treia (U3A), în cadrul Universităţii ,,Dunărea de Jos” din Galaţi, proiect unic pe ţară, început acum 3 ani. pentru persoane cu vârsta peste 55 de ani. Proiectul U3A înseamnă socializare, acumulare de cunoştinţe,drumeţie,dans,s.a. Au fost frecventate cursuri de medicină,nutriţie,kinetoterapie, drept,filozofie,inginerie,geopolitică şi relaţii internaţionale,turism,artă .În cadrul cursului festiv de închidere a anului universitar,studenţii au îmbrăcat roba şi toca universitară şi au primit diplome simbolice de  absolvire,au schimbat impresii într-o atmosfer[ de voie bună. Preşedintele Senatului Universitar a menţionat în cuvântul său că ,,Statistic cursanţii U3A vin de două ori  şi jumătate mai des la cursuri decât studenţii tineri, aşa că reprezintă un exemplu pentru tânăra generaţie din multe puncte de vedere”. Iniţiatoarea proiectului, prof univ.dr. Violeta Puşcaşu a informat că modelul gălăţean a fost urmat şi de seniorii din Cluj, urmând ca în iulie un număr de 30 studenţi să finalizeze cursurile primului an. Sugerăm atât colegilor din filiala Galaţi cât şi a celor din filiala Cluj să participe în anul  universitar următor  în număr cât mai mare la această interesantă şi captivantă  formă de pregătire care, printre  altele, ajută la  menţinerea creierului în parametrii funcţionali la vârstă înaintată. Participanţii din filială şi-au propus ca în adunările ordinare lunare următoare  să împărtăşească din cunoştinţele acumulate celorlaţi camarazi.

Previous Article
Next Article