Filiala Județeană Alba „Gemina”
Astăzi, 12 decembrie 2021, am participat la aniversarea venerabilei vărste de 100 ani a mr.(rtg) Vasile Muntean. Au fost prezenți la acest moment deosebit de emoționant alături de familia acestuia, primarul localității Ohaba, domnul Adrian Nicolae MIHALTAN, col.(rtr) Panduru Nicolae, presedintele filialei Alba a ANCMRR si presedintele filialei Alba a AMVVD Lt.col.(r.) Daniel Ioan ALBU.
Veteranul de război Vasile MUNTEAN a fost încorporat la data de 23.02.1943 in cadrul Regimentului 82 Infanterie „Târnăveni”, unitate alături de care participă la campania din Est in perioada 07.04 – 23.08.1944. Cade prizonier la 23.08.1944 urmând o perioada care l-a marcat profund si de care isi aduce aminte cu înfrigurare si astăzi. În prima etapă au fost duși peste Prut la Bălți, iar dupa 3 săptămâni au fost îmbarcați în vagoane și transportați în regiunea Donbas la Krasna Luci. Au urmat anii grei ai prizonieratului în care foarte mulți camarazi au fost răpuși de frig, foamete și conditile mizere din lagăr. Coșmarul veteranului Vasile MUNTEAN se incheie la 28.09.1948 când este eliberat din prizonierat și se întoarce acasă în localitatea Ohaba.
A fost o duminică frumoasă în care am avut din nou privilegiul și bucuria să fim alături de un erou a cărui poveste de viață este o veritabilă filă de istorie.
Col.(rtr) Panduru Nicolae