Filiala Câmpina
Filiala Câmpina a ANCMRR a fost, alături de Primăria municipiului, co-organizatorul ceremoniei religioase şi militare de Ziua Drapelului Naţional.
Tricolorul a fost sfințit la Biserica „Sfânta Treime” și urcat pe catargul din centrul Câmpinei.
Despre semnificația zilei de 26 iunie le-a vorbit celor prezenți primarul Câmpinei, Horia Tiseanu. Apoi, Drapelul Național a fost adus de patru jandarmi, conduşi de un ofiţer şi însoţiţi de părintele Vicențiu Ieșeanu, și înălțat pe catargul din centrul municipiului. După preot, oficialităţile prezente la ceremonie au sărutat drapelul României, printre ele fiind şi preşedintele Filialei Cȃmpina, col. (r) Marian Dulă.
Imediat după arborarea Drapelului, un porumbel s-a așezat pe catarg și a rămas acolo până la terminarea ceremoniei, noi sperȃnd că e un semn bun pentru toți. Multe oficialități, dar și simpli câmpineni, alături de copii și nepoți, au venit la ceremonia prilejuită de Ziua Drapelului.
Garda de Onoare, formată din jandarmi, pompieri militari și elevi ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr”, a încheiat ceremonia de astăzi printr-o frumoasă defilare.
Marian Dula