Filiala Câmpina

Membrii ai Filialei Câmpina a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, împreună cu membrii ai Cultului Eroilor „Regina Maria”, au participat la o întâlnire, în ziua de 3 iulie 2021, la Brăila, cu  membrii ai Filialei județene Brăila „Gl. Stan Poetaș” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”.
Înaintea ajungerii la Brăila s-au desfășurat două acțiuni patriotice.
Prima a fost la Cimitirul Militar din Buzău, unde participanții la eveniment au vizitat parcelele de onoare ale eroilor cunoscuți și necunoscuți, biserica închinată eroilor Diviziei 5, DOM-ul. A avut loc o scurtă ceremonie, s-au depus buchete de flori și s-au aprins candele în memoria eroilor neamului. Faptul că aici odihnesc laolaltă eroi români, germani, austrieci, unguri, bulgari, turci, italieni şi ruşi nu poate decât confirma că în faţa Celui de Sus toţi sunt egali şi au dreptul la acelaşi respect din partea noastră, a celor pentru care s-au jerfit, indiferent de care parte a baricadei au luptat.
La Ianca, rezerviștii și însoțitorii lor au participat la o ceremonie la monumentul din centrul localității dedicat eroilor din Războiul de Independență și Războiul de Întregire Națională. Și aici s-au aprins candele și s-a depus un buchet de flori. La vizitarea monumentului (reprezentat de un avion MIG-15) dedicat aviatorilor de pe aerodromul Ianca, rezerviștii câmpineni au avut bucuria de a primi informații de la comandorul (r) Dorian Dănăilă, care a servit patria pe aerodromul din Ianca. Vizitatorii câmpineni au fost conduși, apoi, la ce a mai rămas din mini-orășelul de odinioară al aviatorilor de pe Ianca.
La Brăila, oaspeții câmpineni au fost primiți la sediul Filialei județene Brăila „Gl. Stan Poetaș” Cultul Eroilor de către col. (r) Ionel Teodorescu, președinte, col.dr.(r) Ionel Tălpău, col. (r) Iulian Ghica și col (r) Nicolae Simion. După câteva cuvinte de prezentare, s-a făcut schimb de cadouri: reviste, cărți, pliante turistice.
Ansamblul Comemorativ al Eroilor Neamului este unic în ţară, din punc de vedere al realizării și este situat într-un spaţiu din incinta Batalionului 110 Sprijin Logistic “Mareşal Constantin Prezan”.  Vizitatorii câmpineni au văzut busturile de bronz ale mai multor militari căzuţi pentru patrie, au participat la o scurtă ceremonie și au păstrat un moment de reculegere, apoi au depus buchete de flori.
Au urmat o vizită la statuia Caporalului Constantin Mușat și alta la Cimitirul Eroilor, apoi la Statuia Ecaterinei Teodoroiu. Ultima vizită a fost la Comandamentul Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”. La toate monumentele s-au ținut momente de reculegere și s-au depus flori.
Președinte Filiala Câmpina Col. (rtr) Marian Dulă

Previous Article
Next Article