Campania de Vaccinare

Ministerul Apărării Naționale a stabilit măsurile organizatorice pentru imunizarea voluntară a personalului militar și civil care activează în Armata României, respectiv militarii în rezervă, retragere, veteranii și văduvele de război. Informarea pensionarilor militari, a veteranilor și văduvelor de război cu privire la procedura de înscriere pentru vaccinare și programarea efectivă a acestora se va face prin intermediul centrelor militare județene, de sector sau zonale. În acest sens, printr-un mesaj inserat de Casa de pensii sectorială a MApN pe spatele cuponului de pensie, pensionarii militari și veteranii de război vor fi anunțați că, în situația în care își exprimă consimțământul pentru a se vaccina împotriva COVID-19, se pot adresa centrului militar de pe raza de domiciliu, de luni până vineri, între orele 08.00-16.00, pentru programare și informații suplimentare.

Comunicatul integral poate fi consultat aici:

Previous Article
Next Article