Filiala Judeţeană TULCEA
ZIUA DOBROGEI LA 137 DE ANI DE LA UNIREA CU PATRIA – MAMA
Pentru a marca cei 137 de ani de la unirea Dobrogei cu Patria-mamă, Garnizoana Tulcea, Consiliul Județean Tulcea și Primăria Municipiului Tulcea au organizat sâmbătă, 14 noiembrie, o serie de evenimente menite să amintească dobrogenilor, românilor de pretutindeni importanța acestui prim pas spre Marea Unire. O problemă importantă este că această zi, 14 Noiembrie, incepând din acest an a fost decretată ca sarbătoare națională. Manifestările zilei au debutat la ora 10.00, cu un ceremonial religios și militar, in prezența Prefectului județului Tulcea – Marin Badița, vicepreședintelui C.J. – Vasile Strat, viceprimarul municipiului – Stere Sacu, guvernatorul ARBDD – Eduard Lucian Simion, comandantul garnizoanei – cdor. Tudorel Ivana, căpitan șef de port Tulcea – Dan Ichim, președintele A.N.C.M.R.R. filiala Tulcea – contraamiral de flotilă (r) Nicolae Filip, senatori si deputați, șefi de structuri si comandanți ai unităților militare, reprezentanți ai presei, reprezentanți ai unor instituții civile si militare, ai partidelor politice si nu în ultimul rând ai cadrelor militare in rezervă și retragere atât de la M.Ap.N., cât și de la M.I..
După intonarea Imnului Național de Stat, a avut loc o slujbă de pomenire a eroilor, oficiat de un sobor de preoți, apoi au luat cuvântul prefectul, vicepreședintele C.J., viceprimarul municipiului, aceștia în cuvintele rostite arătând importanța evenimentului de alipire a Dobrogei la Patria Mumă.
A urmat depunerea de coroane de flori în cinstea eroilor martiri care s-au jertfit pentru întregirea țării. Activitatea s-a incheiat la Teatrul “Jean Bart” cu spectacolul tematic “Să ne cunoaștem istoria prin tradiție” , în cadrul căruia si-au dat concursul Ansamblul Artistic “Baladele Deltei” , Ansamblul Folcloric “Dorulețul” și Cristina Bleandura din Republica Moldova. Tot cu acest prilej, la Tulcea a fost prezent și istoricul Sorin Cristescu, prof. univ. dr. Universitatea “Spiru Haret” din București, care a vorbit tulcenilor prezenți la spectacolul dedicat Zilei Dobrogei, despre însemnătatea momentului istoric 14 noiembrie 1878.
Cpt. cdor. (r.) Romeo Stoica // Col (r.) Sava Serbencu
LA MULTI ANI, DOBROGEA! LA MULTI ANI, DOBROGENI!