Filiala Județeană Sibiu „Gl. Ilie Șteflea” a ANCMRR „Al. Ioan Cuza”
Din activitatea filialei sibiene
Iată-ne întorși din excursia cu numărul 100. Mult, puțin!? Din aprilie 2012 până în august 2019 am reușit să ducem membrii Filialei Județene Sibiu „Gl. Ilie Șteflea” a ANCMRR „Al. Ioan Cuza” în 100 de excursii. Dar ce mai este suta în ziua de astăzi? O nimica toată. Traseul acestei excursii a fost următorul: Sibiu – Avrig – Cârțișoara – Transfăgărășan (Bâlea Lac, Barajul lacului Vidraru etc.) – Căpățâneni – Curtea de Argeș (Hotel „Posada”+ cămin militar) // Curtea de Argeș – Domnești – Mănăstirea Corbii de Piatră – Nucșoara – Domnești – Aninoasa (mănăstirea) – Câmpulung Muscel (mănăstirea Negru Vodă) – Nămăești (mănăstirea și casa memorială G. Topîrceanu) – Mausoleul Eroilor de pe dealul Mateiaș – Rucăr – Bran – Vulcan – Codlea – Făgăraș – Sibiu;
La colegii noștri din filiala argeșană și, împreună cu ei, s-a ținut o masă festivă cu prilejul acestui eveniment (Excursia 100). A fost o seară superbă cu meniu de Revelion, muzică și dans. De toate acestea s-au ocupat prietenii noștri din Curtea de Argeș. Surpriza serii a fost tortul care purta inscripția: „La mulți ani, 100 de excursii”.
Unele dintre obiectivele turistice, de pe acest traseu, le-am mai vizitat în anii anteriori. Noutățile din această excursie au fost: Mănăstirea rupestră Corbii de Piatră și casa-atelier a maestrului, în prelucrarea artistică a lemnului, domnul Ion Rodoș din Nucșoara.
Mulțumesc încă odată, și prin acest mijloc de informare al ANCMRR-Central, prietenilor argeșeni, cu care avem cele mai bune relații colegiale la nivel de filiale ANCMRR. Mulțumesc argeșenilor! Mulțumesc dragului meu prieten, Col. (rtr) Laurențiu Domnișoru!
A consemnat, Col. (rtr) Ioan Părean
Explicația fotografiilor:
- Cabana și lacul Bâlea din Munții Făgărașului;
- Barajul și lacul Vidraru;
- Cetatea Poenari, ctitorită de Vlad Țepeș, văzută de pe Transfăgărășan;
- Celebra Mănăstire Curtea de Argeș, ctitorie a lui Neagoe Basarab;
- Grupul de sibieni în fața Catedralei celei noi, din Curtea de Argeș;
- Câțiva colegi la masa festivă;
- Tortul surpriză;
- Mănăstirea rupestră Corbii de Piatră;
- O parte din lucrările maestrului Ion Rodoș din Nucșoara;
- Biserica mănăstirii Aninoasa;
- Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel aflată în restaurare;
- Biserica mănăstirii Nămăești;
- Mausoleul Eroilor de la Mateiaș, com. Valea Mare-Pravăț, jud. AG;