„Filiala Județeană Sibiu „Gl. Ilie Șteflea”

Din activitatea filialei sibiene

 Joi, 7 februarie 2019, la ședința săptămânală a Filialei Județene Sibiu „Gl. Ilie Șteflea” membrii participanți au audiat:

Conferința prezentată de directorul general al Arhivelor sibiene, prof. dr. Alexiu Tatu, cu tema: „Aspecte privind etnogeneza românească în documente”;

D-na ec. Alina Pașol, consilieră clienți, de la sucursala Sibiu a UniCredit Bank, a prezentat avantajele pe care această bancă le poate oferi pensionarilor militari;

D-nul c-dor (rtr) Vladimir Popescu, oaspetele nostru din București, a salutat pe cei prezenți în sală și a făcut câteva scurte referiri la istoria noastră națională;

D-nul dr. Vasile Hodorogea (medic nonagenar), basarabean la origine, a vorbit despre Basarabia și a recitat o poezie patriotică;

Președintele filialei, col. (rtr) Ioan Părean a prezentat câteva probleme referitoare la programul filialei până în luna aprilie a.c., în principal pregătirea și organizarea Zilei Femeii în 8 martie și Adunarea Generală a filialei din 28 martie 2019.

Explicația fotografiilor:

 1-2. Prof. dr. Alexiu Tatu prezentând conferința;

  1. D-na ec. Alina Pașol vorbind despre UniCredit Bank;

4-5 Aspecte din sală;

  1. C-dor (rtr) Vladimir Popescu vorbind celor prezenți;
  2. Dr. Vasile Hodorogea vorbind despre Basarabia;

Previous Article
Next Article