ANUNȚ DECES

     Biroul Permanent Central al ANCMRR „Al. I. Cuza” anunță cu durere, trecerea din acestă lume, în ziua de 09. 06. 2024, la vârsta de 96 de ani, a celui care a fost Gl. lt. DUMITRESCU VICTOR, camarad deosebit de apreciat de către toate colectivele în care și-a desfășurat activitatea, atât ca ofițer activ cât și în rezervă și retragere.
     S-a născut la 5 martie 1928 în comuna Păcureți, județul Prahova, într-o familie de oameni gospodari cu mulți copii, care au fost educați în cultul muncii, a seriozității și demnității, valori pe care și le-au însușit și valorificat toată viața.
     A absolvit școala militară cu rezultate foarte bune, în anul 1950, precum și Academia Militară, în 1956. În întreaga sa carieră de cadru militar, a îndeplinit funcții în organele centrale ale Ministerului Apărării Naționale, cu precădere în Marele Stat Major și Direcția Personal a ministerului. A fost locțiitor și șef al acestei direcții, în perioada 1982-1991. A fost avansat succesiv (de trei ori la excepțional) până la gradul de general-locotenent. În întreaga activitate, datorită muncii pline de abnegație și responsabilitate, a fost apreciat numai cu calificative foarte bune. A fost decorat cu ordine și medalii naționale și militare, recunoscându-i-se și în acest fel, munca depusă. A fost căsătorit cu doamna Dinu Ioana cu care a avut doi copii.
     După trecerea în rezervă, în anul 1991, a devenit membru al ANCMRR „Al. I. Cuza”. În această structură asociativă a îndeplinit funcțiie de șef departament, vicepreședinte și prim-vicepreședinte, funcții în care a militat pentru respectarea drepturilor legitime ale cadrelor militare în rezervă și în retragere, păstrării demnității și onoarei acestora în societate, precum și pentru creșterea prestigiului acestei importante structuri asociative.
     Condoleanțe familiei îndoliate!
     Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Previous Article
Next Article