Filiala Județeană „ZIRIDAVA” Arad a A.N.C.M.R.R.,,Alexandru Ioan Cuza”

„MONEASA NE-A PRIMIT CU RĂCOAREA CODRILOR ȘI CU CĂLDURA OAMENILOR”
Ziua de joi, 27 iunie 2019, va fi una de neuitat pentru circa 100 de rezerviști militari și membrii de familie din Arad, Bekes și Szeged, care au petrecut clipe minunate de destindere în zone de mare frumusețe ale județului Arad.
Grație prieteniei și parteneriatului de colaborare dintre Filiala „ZIRIDAVA” Arad  a  A.N.C.M.R.R. ,,Al.I.Cuza” și Cluburile Rezerviștilor Militari din Bekescsaba și Szeged, Ungaria, gazdele arădene au pregătit  prietenilor unguri un frumos sejur pe Valea Crișului Alb și în stațiune Moneasa.
Întâlnirea grupurilor maghiare și române a avut loc la Hanul Moara cu Noroc din hotarul Ineului, unde s-au schimbat saluturi prietenești, iar camaradul nostru Plt.adj.pr.(r) Manole Nicodim a oferit câte o garoafă fiecărei femei prezentă la eveniment. Au urmat scurte declarații, discuții protocolare și s-a servit micul dejun.
Conform programului, stabilit de comun acord, s-a vizitat orașul Sebiș, cu popasuri la Biblioteca Orășenească și la bisericile ortodoxă și catolică, ghid competent și afabil fiind prof. Lucia Bibarț de la Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol” Arad.
După căldura toridă de la miezul zilei, nu se putea găsi o locație mai reconfortantă decât „Perla Apusenilor” – stațiunea Moneasa. Murmurul liniștitor al râului, verdeața, umbra, temperatura suportabilă, aerul puternic ozonat, cadrul natural deosebit, ansamblul hotelier atrăgător, toate au stârnit exclamații de încântare din partea vizitatorilor, care au promis că vor reveni în particular, pentru a se bucura de tot ce au găsit aici.
După vizitarea stațiunii și un mic popas de „hidratare” la Vila Cerbul Albastru, veche de 185 de ani dar dotată la cele mai moderne standarde turistice, întreaga delegație a participat la masa festivă organizată impecabil de personalul Hotelului „Parc”, una din unitățile turistice reprezentative pentru Moneasa și pentru județul Arad. Bucatele gustoase și băuturile asortate au binedispus mesenii, facilitând dezlegarea limbilor, astfel că translatorii (col. Czernak, Kaszoni, Keresztes, dr. Papp, Ferenc Toth și alții, ocazionali dar pricepuți) au fost tot mai solicitați. Antrenul muzical a debutat cu inegalabilul Dan Spătaru și a continuat cu vijelioasele ceardașuri ungurești, punctate din când în când cu languroase tangouri și valsuri, potrivite cu vârsta celor mai mulți dintre participanți.
Târziu în noapte, cu regretul pierderii semifinalei și eliminării Simonei Halep, dar cu mulțumirea unei zile perfecte la poalele Munților Codru Moma, autocarele s-au îndreptat spre Arad și Ungaria în strigătele de bucurie ale prietenilor români și unguri, care urmează să se întâlnească în 20 septembrie a.c. la Szeged la „Festivalul Peștelui”.
Mă bucur că această excursie a adus bucurie și încântare, atât oaspeților unguri de la Szeged și Bekescsaba, cât și camarazilor români de la Arad, Lipova și Ineu. N-am bifat doar o acțiune din parteneriatul româno-maghiar, ci am oferit un prilej minunat de petrecere în comun a unei zile binecuvântate. Mulțumesc Consiliului Județean Arad și Centrului Cultural Județean pentru sprijin, mulțumesc prietenilor din Sebiș și Moneasa pentru primirea deosebită pe care ne-au făcut-o” a declarat președintele Filialei Județene „ZIRIDAVA” Arad a A.N.C.M.R.R., gl.mr.(r) Vasile-Ionel Heredea.
Cuvinte de apreciere și prietenie au adresat și președinții cluburilor din Bekescsaba (col.r. Gyorgy Záhorán) și Szeged (mr. Csépi Lászlo), care au promis că se vor ridica cel puțin la același nivel, în organizarea întâlnirilor viitoare care vor fi în Ungaria.

Mr. (r)  Dorin Ocneriu

Previous Article
Next Article