Filiala Județeană „ZIRIDAVA” Arad

ZIUA DRAPELULUI ROMÂNIEI – SĂRBĂTORITĂ DE ARĂDENI CU ÎNALTĂ SIMȚIRE PATRIOTICĂ

Începând cu anul 1998, ziua de 26 iunie a fost instituită prin lege ca Ziua Drapelului Național al României și de-atunci se sărbătorește în fiecare an cu fastul cuvenit unei zile de însemnătate națională.

Autoritățile locale din Arad, împreună cu Arhiepiscopia Aradului, cu Comenduirea Garnizoanei, cu Batalionul 191 Infanterie „Col. Radu Golescu”, cu filialele locale ale A.N.C.M.R.R., A.N.V.R., A.N. „Cultul Eroilor – Regina Maria”, cu structurile Ministerului de Interne și cu Inspectoratul Școlar au pregătit o frumoasă ceremonie militară și religioasă, desfășurată în fața Palatului Administrativ din municipiul de pe Mureș.

În seara zilei de 25 iunie vechiul drapel a fost coborât de pe catarg. În dimineața zilei de 26 iunie, noul drapel a fost sfințit la Catedrala Ortodoxă și adus cu gardă și trompet la locul de arborare din fața Palatului Administrativ. După intonarea Imnului de Stat al României, ÎPS Timotei, prefectul Florentina Horgea și comandantul garnizoanei Arad lt.col. Ciprian Filimon, au sărutat drapelul, apoi acesta a fost arborat pe catarg, unde va flutura timp de un an.

Muzeograful Gabriel Hălmăgean de la Complexul Muzeal Arad a prezentat numerosului auditoriu evoluția istorică a drapelului tricolor și semnificația culorilor roșu, galben și albastru, apoi prefectul Florentina Horgea a dat citire Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, cu ocazia Zilei Drapelului Național.

Manifestarea s-a încheiat cu defilarea Drapelului de Luptă al Batalionului 191 Infanterie și a Gărzii de Onoare constituită din subunități ale M.Ap.N., Jandarmeriei și I.S.U.

Filiala Județeană „Ziridava” Arad a A.N.C.M.R.R.  a fost reprezentată la acest eveniment de numeroși membri, mulți purtând cu mândrie uniforme militare și cocarde tricolore în piept.

Este emoționant să vezi cum românii – de la cele mai tinere vlăstare până la veteranii ajunși la armurgul vieții – cinstesc drapelul patriei. Solemnitatea intonării imnului național, ridicarea drapelului pe catarg, defilarea trupelor, slujba religioasă și copiii fluturând imense steaguri tricolore sunt edificatoare pentru voința și atitudinea unui popor care-și cinstește simbolurile sfinte” ne spune col.(r) Constantin Bursa, președintele Filialei Județene „Avram Iancu” Arad a A.N. „Cultul Eroilor – Regina Maria” și membru în Comitetul Director al Filialei Județene „Ziridava”Arad a A.N.C.M.R.R.

Text și foto: mr.(r) Dorin Ocneriu

Previous Article
Next Article