Prima pagină » Activitati curente filiale » Filiala Județeană Teleorman

Filiala Județeană Teleorman

ÎN VIZITĂ PRIN TELEORMAN

Miercuri 12.02.2020, noi, rezerviștii militari teleormăneni uniți, cărora ni s-au alăturat și venerabilii veterani de război, cu spiritul nostru de corp și simțul patriotic, care ne caracterizează, am desfășurat o acțiune de suflet, cultural-educativă și patriotică, pentru cinstirea memoriei a două mari personalități naționale și internaționale, păstrate cu sfințenie în istoriografia literară și în istoria națională.

Astfel, ne-am deplasat mai întâi, în comuna SALCIA, la Casa Memorială a marelui scriitor teleormănean ZAHARIA STANCU, unde cu sprijinul primarului, domnul Olteanu Iulian, am efectuat o vizită la acest edificiu, fiind întâmpinați, cu căldură și ospitalitate, de către doamna Andrei Valentina, referent în cadrul primăriei. Dumneaei ne-a prezentat date referitoare la această clădire, precum și o incursiune în trecut, despre viața și cariera scriitorului teleormănean.
Zaharia Stancu s-a născut într-o familie modestă, cu mulți copii (nouă frați, rezultați din trei căsătorii). Casa inițială unde s-a născut nu mai există, fiind dărîmată de sora acestuia, Elisabeta care a construit o altă casă cu patru încăperi. După moartea Elisabetei, prin grija primăriei și cu sprijinul soției, Nușa Stancu, s-a amenajat aici un Muzeu care cuprinde obiecte ce au aparținut scriitorului, cărți (multe edituri românești și străine), fotografii, documente etc. Fac notă distinctă, biroul de lucru, primit de la Mihail Sadoveanu (birou care a aparținut lui  Tudor Vladimirescu), precum și un pumnal din argint, primit de la scriitorul sovietic  Leonid Leonov.

Rezerviștii, au fost curioși să afle date despre vizitatori, dar în special, despre copiii sau tinerii satului, dacă vin să lectureze din imensa bibliotecă în care sunt păstrate mii de cărți. Răspunsul a fost surprinzător și dezarmant pentru noi, aflând că  sunt luni și chiar ani, de când aceștia nu au mai fost la această bibliotecă, citirea acestor cărți, și cititul/lecturarea în general, nemaifiind, din păcate, o prioritate pentru tineri.

Ne-am deplasat apoi, în comuna Plopii Slăvitești, unde am vizitat MĂNĂSTIREA PLĂVICENI, (cunoscută și sub denumirea de Mănăstirea Aliniș), o ,,importantă vatră de spiritualitate”, un lăcaș încărcat de istorie și legende.

Gazdă ospitalieră  ne-a fost părintele stareț Teoctist Moldovanu care, cu har și căldură duhovnicească, ne-a prezentat o adevărată lecție de cultură și istorie națională, privind personalitatea, vitejia și demnitatea Voievodului MIHAI VITEAZUL – Primul Întregitor al României. Rezerviștii au avut privilegiul de a descoperi unicitatea acestui minunat monument arhitectonic din Țara Românească, a epocii lui Matei Basarab, edificiu care, după aproape 500 de ani de existență, fascinează prin frumusețea pe care și-a păstrat-o nealterată de vitregia vremurilor, uimind pe oricine o privește.

În prezent, aici este o mănăstire de călugări cu hramul Sfântului Arhanghel Mihail (unică la nivel național, purtând această denumire), situată alături de vestigiile vechii biserici, monument de patrimoniu aflat în reconstrucție, a cărei restaurare a început prin strădania și cu efortul neobosit al starețului Teoctist Moldovanu.

Ridicată de Doamna Stanca, soția domnitorului Mihai Viteazul, care, urmărită de turci, s-a ascuns într-un alun să își scape viața de urmăritorii turci. Biserica de la Plăviceni a fost și locul tainic în care se spune că ar fi fost ascunse rămășițele pământești ale soțului său, domnitorul Mihai Viteazul, reprezentând pentru a doua oară un loc tainic de scăpare rânduit de Dumnezeu. Mai târziu, pe același loc, marele Vornic Dragomir de Plăviceni a ridicat această mănăstire în timpul domniei lui Matei Basarab, între anii 1646-1649. Se cuvine, ca permanent să cinstim memoria marelui nostru Domnitor – Mihai Viteazul, având datoria sacră de a ne aduce aminte de un moment de glorie și luptă îndârjită a românilor pentru libertate și unitate națională.

Călugării de la Mănăstirea Plăviceni susţin că au găsit în perimetrul lăcaşului de cult oseminte pe care le-au autentificat ulterior ca fiind ale lui Mihai Viteazul. Deşi oamenii de ştiinţă resping categoric „adevărul“ monahilor, sute de oameni vin deja în pelerinaj în localitatea din Teleorman. Stareţul mănăstirii, Teoctist Moldoveanu, şi călugării locului au fost primii care au lansat teoria misteriosului mormânt al voievodului Mihai Viteazul. Versiunea lor este că, în vara anului 2010, câţiva muncitori care lucrau la repararea lăcaşului ar fi dat foc unor surcele în curte. Când au încercat să stingă flăcările bătând cu lopeţile peste foc, pământul s-ar fi surpat. În acel loc a fost găsit un schelet uman fără cap. Din osemintele găsite, lipseau capul, claviculele şi coastele. Cum izvoarele istorice susţin că asasinii lui Mihai Viteazul au luat părţi din corp drept trofee, lipsa unor oase din schelet a reprezentat principalul argument de la care au plecat călugării în povestea mormântului ascuns al domnitorului.

Legenda Mănăstirii Plăviceni este un alt argument pe care călugării îl aduc în susţinerea teoriei potrivit căreia la Plăviceni ar fi fost înmormântat Mihai Viteazul. Potrivit legendei, la sfârşitul secolului al XVI-lea, turcii au năvălit de-a lungul râului Olt ajungând la Plăviceni. Doamna Stanca, soţia voievodului, s-a ascuns de năvălitori într-un alun gros din pădurea de la Plăviceni. Doamna a promis că, dacă va scăpa cu viaţă de furia turcilor, va ridica în locul alunului o mănăstire. S-a ţinut de cuvânt şi a ridicat în mijlocul pădurii lăcaş de cult cunoscut sub numele de Mănăstirea Aluniş. Mănăstirea este singura din ţară cu hramul Arhanghelul Mihail. Aceeaşi legendă, despre care vorbesc călugării, spune că după moartea domnitorului, decapitat de soldaţii germani din ordinul generalului Basta în 1601, la Mănăstirea Plăviceni a fost adus în mare taină trupul fără cap, fiind înmormântat în curtea lăcaşului de cult.

MIHAI VITEAZUL a fost decapitat pe 9 august 1601, în tabăra de la Câmpia Turzii, la comanda împăratului Rudolf al II-lea. Capul a fost luat de un credincios de-al său, conform unei însemnări a lui Radu Mihnea, domn al Țării Românești. Trupul său a rămas timp de trei zile pe câmpul de bătălie, unde din nefericire a fost batjocorit cu cruzime și de oameni și de câini, după care a fost îngropat, se pare, de câțiva călugări sârbi. Ulterior, trupul său a fost dus la Biserica Mitropolitană de la Alba Iulia, unde a rămas pentru o perioadă de timp, dar osemintele Voievodului au dispărut și de acolo, înainte de desființarea Mitropoliei Ardealului și transformarea lăcașului în biserică catolică (1701).

Am apreciat, în mod deosebit, ambiția și stăruința acestui stareț monah, care alături de câțiva călugări, se ambiționează să îngrijească acest lăcaș de cult și istoric, precum și preocuparea de a continua restaurarea și construirea altor edificii monahale, pe acest loc încărcat de istorie, promițându-i că se poate baza, oricând, pe noi, rezerviștii, pentru a-l ajuta fizic.
Deja, ,,intrarea” am făcut-o, cumva, în sensul că, din donațiile unor camarazi, am cumpărat și oferit călugărilor, unele produse alimentare de strictă necesitate, precum și donarea, de către cei prezenți, a unor sume de bani, în incinta mănăstirii și bisericii. Timp de câteva ore am socializat cu aceștia, la un….pahar de vorbă, fiind serviți cu o gustare, specifică monahală, o mămăliguță cu brânză.
A fost o zi specială și o acțiune foarte apreciată de către camarazii mei, rezerviști și veterani.

Președinte Filiala Teleorman,

Lt.col. (r) Ioan BRÎNCOVEANU