Filiala Județeană Sibiu „Gl. Ilie Șteflea”

Din activitatea filialei sibiene.

 Joi, 13 decembrie 2018 între orele 10-12, la Cercul Militar din Sibiu, a avut loc penultima ședință săptămânală din acest an calendaristic a Filialei Județene Sibiu „Gl. Ilie Șteflea” a ANCMRR.

Cu acest prilej au fost decernate diplome aniversare membrilor filialei care au împlinit în acest an (2018) un număr rotund de ani (55, 60, 65, 70, 75, 80, 85, 90, 95 ani).

În partea a doua a ședinței s-a desfășurat concursul anual de recunoaștere a obiectivelor istorice și turistice vizitate în acest an, cu prilejul celor 14 excursii. (Începând din luna aprilie 2012 s-au organizat până în prezent 90 excursii în țară și în afara granițelor. În anul 2019 facem suta…Ce mai este suta, în zilele noastre? Mai nimic!) Recunoașterea imaginilor s-a făcut prin prezentarea pe video-proiector și consemnarea răspunsurilor pe chestionare tipărite.

Câștigătoare a fost, ca și la concursul din 2016, doamna Mihaela Voevoda. A primit ca premiu: o cupă; Cupa Filialei –transmisibilă; o diplomă și gratuitate în prima excursie care se va desfășura în ianuarie 2019.

Pe locurile 2 și 3 s-au clasat colegii noștri: Col. (rtr) Traian Popușoi și Vasile Gaidarji, membru susținător.

Joi, 20 decembrie, va fi ultima ședință din acest an. Vom avea un concert de colinde și se vor face unele premieri în cadrul filialei. Se va da, gratuit, câte un calendar de buzunar și contra cost calendare de perete (format A3) pe anul 2019, personalizate cu însemnele filialei.

Sărbători fericite ! și La mulți ani !, dragi camarazi.

Biroul permanent al filialei sibiene

Explicația fotografiilor

  1. Diploma aniversară primită de cel mai în vârstă membru al filialei noastre;
  2. Prim-vicepreședintele, c (rtr) dr. Alexandru Baboș – a împlinit 65 de ani;
  3. Iar, vicepreședintele, c(rtr) Ioan Lăpădat, a împlinit 70 de anișori;
  4. La fel șic (rtr) Ștefan Crăciun –zis „Cocoșul”.
  5. (rtr) Dorin Ion Negoescu – are doar 65;
  6. M.pr. (rtr) Gicu Crăciun, membru în Comitetul filialei, are 70 de ani

(S-au decernat 98 diplome)

  1. Formularul Diplomei de concurs;
  2. Col. (rtr) dr. Alexandru Baboș, citind răspunsurile corecte și…câștigătorii;
  3. Câștigătoarea concursului, d-na Mihaela Voevoda, primind cupele etc;

10.-11. Felicitarea filialei;

  1. Prima filă a calendarului de perete;

 

Previous Article
Next Article