Filiala Județeană Gorj ,,General IOAN CULCER’’ a ANCMRR ,,Alexandru Ioan Cuza”

LA TG-JIU,  DE  ZIUA   DRAPELULUI NAŢIONAL

Ziua Drapelului Naţional este marcată, în fiecare an  la 26 iunie, fiind instituită prin Legea 96/1998.
Drapelul tricolor este un simbol naţional, alături de stemă, sigiliu şi imn, aşa cum prevede Constituţia României din 1991 modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003. În forma actuală, Constituţia stabileşte, prin Articolul 12, că „drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roşu. Cel mai mare drapel al României, care a constituit un nou record mondial, a fost desfăşurat, la 27 mai 2013, pe aerodromul Clinceni. Drapelul, cântărind aproximativ 5.000 kg, a avut dimensiunile de 349,425 x 226,917 metri, rezultând o suprafaţă declarată de 79.290,39 mp.

Ziua Drapelului Naţional este marcată de autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări educative cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne. Cu prilejul acestei zile, în Capitală şi în toate municipiile reşedinţă de judeţ, sunt organizate ceremonii publice de înălţare a Drapelului Naţional.

La Târgu Jiu, în capitala  Gorjului, manifestările au fost  prefaţate ieri, 25 iunie a.c., orele 20.00, cu ceremonialul coborârii Drapelului Naţional arborat pe catargul din Piaţa Prefecturii, pe un semnal de trompetă, după care a urmat depunerea sa în Biserica Sf. Voievozi (Catedrala) şi o slujbă religioasă. La ceremonial au participat prefectul județului Gorj, Ciprian Florescu și subprefectul, Sorin Arjoca, primarul Marcel Romanescu, alţi oficiali gorjeni.  De remarcat faptul că autorităţile judeţene şi locale, la iniţiativa istoricului prof. Gheorghe Nichifor şi a viceprimarului Adrian Tudor ,  au desfăşurat pe faţada Palatului Administrativ drapelul tricolor  cu care a fost învelit Mausoleul  Eroinei de la Jiu – Ecaterina Teodoroiu – dezvelit la începutul acestui an , cu prilejul terminării acţiunilor de restaurare.                                                          Astăzi, miercuri 26 iunie, manifestările au început dimineaţa , la ora 9.00, când semnalul de trompete a marca întâmpinarea persoanelor oficiale şi prezentarea onorului.                                                                După salutul  adresat Drapelului de Luptă  de către  prefectul Ciprian Florescu, reprezentantul Guvernului României în Gorj a dat citire mesajului ministrului de Interne, Carmen Dan adresat cu ocazia acestei zile, Ziua Tricolorului.

A fost rostită apoi lecţia de Istorie „ Drapelul ţării-simbol al unităţii şi continuităţii  româneşti ”, de către istoricul Gheorghe Nichifor, o  ADEVĂRATĂ incursiune  în simbolistica celor trei culori – albastru galben, roşu, AŞA ESTE CORECT !! – dar şi în istoria acestui stindard al Demnităţii şi Libertăţii Naţionale.  Drapelul purtat de către  militarii din Garnizoana Tg Jiu de la intrarea în Biserică şi până la catarg, a fost binecuvântat de către preotul militar Constantin Măgdoiu, după care a fost sărutat, pe rând,  de către oficialităţile judeţului şi municipiului,  de militari activi – comandanţi ai structurilor existente la Tg Jiu – , de comandantul Garnizoanei Tg Jiu, de preşedintele Asociației Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere gorjene, gl.bg.(r) Ioan Bărbulescu, de şefii celorlalte structuri militare şi civile prezenţi pe platou la manifestare.  În acordurile solemne ale Imnului de Stat al României, intonate de Fanfara ARMONIA a Municipalităţii târgujiene,  drapelul a fost apoi înălţat pe pe catarg.   Manifestarea s-a încheiat  în aplauzele asistenţei, în rândul căreia s-a aflat şi o delegaţie a Asociaţiei Cultul Eroilor Gorj, cu defilarea Gărzii de Onoare şi Onorul la tricolorul arborat pe catargul din Piaţa Prefecturii din Tg Jiu.

Col.(r.) CONSTANTIN SEMEN

 

Previous Article
Next Article