Filiala Județeană „Ziridava” Arad a ANCMRR

ZIUA TANCHISTULUI – SĂRBĂTORITĂ ÎN SUBFILIALA LIPOVA

1 august – Ziua Armei Tancuri din armata României  – a fost sărbătorită în cadru    festiv la Lipova, jud. Arad, oraș în care a funcționat timp de multe decenii o unitate de tancuri, preluată apoi de Școala de Ofițeri de Rezervă „Detașamentul Păuliș” ca batalion de pregătire a militarilor cu termen redus, viitori ofițeri de rezervă în arma Tancuri.

Tanchiștii lipovani și invitații lor de alte arme au depănat amintiri din viața de cadre active, despre instrucția în tancodromul de la Lipova Băi și tragerile de zi și de noapte cu armamentul de pe tanc, despre aplicațiile desfășurate pe plan local sau în alte zone ale țării sau chiar în străinătate, nefiind uitați nici camarazii trecuți la cele veșnice.

”Școala de tanchiști de la Lipova a fost vestită în toată armata. Ofițeri de rezervă, subofițeri activi, mecanici conductori, iată paleta diversificată de cadre ale armatei care s-au format la noi, devenind specialiști de clasă dar mai ales patrioți adevărați, devotați țării și drapelului tricolor” aflăm de la MMP(r) Nistor Nastasa, vicepreședintele Subfilialei Lipova a A.N.C.M.R.R.

Mr.(r) Dorin Ocneriu

Previous Article
Next Article