COMUNICAT Nr.21 din 08.10.2015

PRIVIND VIZITA OFICIALĂ A DELGAŢIEI ANCMRR ÎN SERBIA 18-19.09.2015

In perioada 18 – 19 septembrie 2015, o delegaţie a ANCMRR, condusă de vicepreşedintele acesteia, gl.mr.(r) Constantin Mihălcioiu, a efectuat deplasarea în Serbia, participând la o dublă aniversare a Asociaţiei Pensionarilor Militari din Serbia (APMS), respectiv 150 ani de pensii militare şi 22  ani de la înfiinţarea instituţiei.

Activitatea s-a desfăşurat în localitatea Vranje, în principal la Casa Armatei, fiind organizată de conducerea centrală a APMS cu sprijinul filialei sale locale dar şi a Brigăzii 4 din Trupele de Uscat ale Armatei Serbiei, al cărei comandant (general cu o stea) şi personal militar au participat la principalele secvenţe ale activităţii.

La ceremonia propriu-zisă au fost invitaţi şi au participat personalităţi politice şi militare la nivel de secretar de stat în Ministerul Apărării, comandantul Trupelor de Uscat, general-locotenent MILOSAV SIMOVICI (fost comandant al Brigăzii 4), reprezentanţi ai categoriilor de Forţe Armate dar şi din conducerea autorităţilor locale. Au fost aproximativ 250 participanţi, în principal membri ai filialelor APMS.

Au fost invitate delegaţii străine din Bulgaria, Macedonia, Muntenegru, România, Republica Srpska (din Bosnia – Herţegovina) dar şi din Rusia, Republica Belarus, Ungaria şi Grecia, ultimele patru nu au participat.

Programul a constat din (în ordine cronologică):

  • Vizită la Muzeul Poporului şi Casei de naştere a scriitorului sârb Bora Stankovic;
  • Primire la primarul din Vranje;
  • Dineu oficial oferit de preşedintele APMS;
  • Vizită la Muzeul Brigăzii 4;
  • Vizită la Mânăstirea Prohor Pcinjski;
  • Ceremonia propriu-zisă la Casa Armatei;
  • Masa Oficială.

Ceremonialul prilejuit de cele două aniversări s-a desfăşurat în Sala de festivităţi a Casei Armatei, şi a constat, în principal, dintr-un spectacolmuzical artistic cu un puternic caracter istoric şi patriotic. Şeful delegaţiei române a prezentat mesajul preşedintelui ANCMRR. De altfel, pe toată durata activităţii au fost numai două  luări de cuvânt, respectiv cea de la început a preşedintelui APMS şi mesajul delegaţiei române.

Preşedintele APMS a mulţumit delegaţiei române pentru participare şi mesajul primit şi a rugat să se transmită preşedintelui ANCMRR salutări, urări de sănătate şi dorinţa de revedere.

Comandantul Trupelor de Uscat a fost încântat de întâlnirea cu delegaţia română remarcând cu plăcere coincidenţa faptului că urma să efectueze în curând o vizită la invitaţia omologului român.

Apreciem că delegaţia română şi-a îndeplinit mandatul încredinţat şi a contribuit astfel la consolidarea relaţiilor bilaterale cu APMS dar şi cu celelalte delegaţii străine. Preşedinţii delegaţiilor bulgară şi macedoneană au transmis urări de bine  preşedintelui ANCMRR şi au promis că vor invita partea română la activităţi viitoare în ţările lor.

VICEPREŞEDINTELE ANCMRR şi

          ŞEFUL DEPARTAMENTULUI DE RELAŢII EXTERNE

            General maior (r) // dr.  Marian BUCIUMAN//

Comunicat nr.21 din08,10

 

   

Previous Article
Next Article