Prima pagină » Activitati curente filiale » Filiala Județeană ARGEȘ „POSADA” a A.N.C.M.R.R.

Filiala Județeană ARGEȘ „POSADA” a A.N.C.M.R.R.

20 iunie 2020 – Membrii Filialei Județene Argeș „Posada” a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, precum și ai Clubului Iubitorilor de Cultură din Ţara Argeşului şi Muscelului, „Suflet Românesc”, anunță cu profundă durere încetarea din viață a domnului profesor Cezar Bădescu, membru de onoare al Filialei și participant pasionat la toate activitățile legate de cultură, de tradiții și frumuseți naționale ale unei țări pe care a iubit-o toată viața. Plecarea domnului Cezar Bădescu dintre noi reprezintă o pierdere inegalabilă, care lasă un gol imens în inimile noastre. Toți cei care l-au apreciat și l-au respectat îi vor păstra de-a pururi o amintire vie în sufletele lor. Îngerii să vegheze drumul său lin către Dumnezeu!

Ce greu ne e să acceptăm

că a plecat de lângă noi,

Atât de repede, atât de liniștit,

Lăsând în urmă suflete-ntristate,

Ce or să-l plângă, o să-l venereze

aici, mereu, pentru eternitate!

 

Un Om a fost cu-adevărat,

Cum rar se nasc și rar sunt încă,

Cu vioiciunea dumnealui,

cu vocea clară de actor,

era profesor bun și răbdător,

de generații iubitor,

A zămilsit de-a lungul vieții sale

frumoase caractere viitoare.  

Președintele  Filialei Județene Argeș „POSADA”

Colonel ( rtr.) Laurențiu  DOMNIȘORU