Filiala Județeană Sibiu „Gl. Ilie Șteflea” a ANCMRR

Început de an la Filiala Județeană Sibiu „Gl. Ilie Șteflea” a ANCMRR

 Joi, 11 ianuarie 2018, la Filiala Județeană Sibiu „Gl. Ilie Șteflea” a ANCMRR s-a dat startul unui nou an. După „vacanța” din perioada 21 decembrie 2017 – 11 ianuarie 2018, întreruptă doar de participarea la Comemorarea Eroilor din Revoluția din Decembrie 1989 și Revelionul Rezervistului Militar, membri filialei sibiene au revenit la Cercul Militar din Sibiu dornici să înceapă activitățile din acest an, anul Centenarului Patriei.

Președintele filialei, Col. (r) Ioan Părean, a salutat participanții cu urări de An Nou, sănătate, fericire și prosperitate. S-au prezentat, în linii mari, principalele activități ce vor fi desfășurate în acest an calendaristic și dorința Comitetului filialei de a continua și, uneori repeta, activități devenite tradiționale în filiala noastră.

Cu prilejul aniversării, în curând (15 ianuarie), a zilei de naștere a poetului nostru național, Mihai Eminescu, s-au prezentat câteva aspecte din viața și opera poetului nepereche. De asemenea, doamnele Jeana Bunea și Silvia Rei au recitat poezii din opera eminesciană sau versuri dedicate poetului, iar MMpr. (r) Longin Tămâian a încântat participanții cu o suită de romanțe pe versurile acestuia.

După această activitate toți purtătorii prenumelor: Ștefan, Vasile și Ioan („Sfinții de iarnă”), împreună cu invitații lor au sărbătorit intrarea în noul an printr-o masă festivă la Restaurantul Cercului Militar din Sibiu.

A consemnat, col.(r) ing. Vasile Bujor

 

Previous Article
Next Article